SPORTURI  »  TENIS  »  ROLAND GARROS 2020

Simona Halep, un nou duel cu Iga Swiatek la Roland Garros! Portretul adversarei din optimile turneului de la Paris

Iga Swiatek // FOTO: Guliver/GettyImages
Iga Swiatek // FOTO: Guliver/GettyImages

Articol de GSP - Publicat vineri, 02 octombrie 2020 16:36 / Actualizat vineri, 02 octombrie 2020 17:42

Simona Halep (29 de ani, 2 WTA) a câștigat categoric meciul cu americanca Amanda Anisimova (19 ani, 29 WTA), scor 6-0, 6-1, iar acum se pregătește pentru meciul din optimi.

În runda următoare la Roland Garros, Simona Halep se va întâlni duminică, la o oră ce urmează a fi anunțată, cu poloneza Iga Swiatek (19 ani, 53 WTA), care în turul trei a trecut de canadianca Eugenie Bouchard (26 de ani, 168 WTA ), scor 6-3, 6-2. Poloneza a mai trecut la Roland Garros de Marketa Vondrousova (6-1, 6-2) și pe Su-Wei Hsieh (6-1, 6-4).

Cine e Iga Swiatek, adversara Simonei Halep de la Roland Garros 2020

În vârstă de 19 ani, poloneza nu a câștigat niciun titlu WTA în carieră, dar este considerată a fi o viitoare jucătoare importantă în circuitul feminin. Iga este antrenată de Piotr Sierzputowski și a început tenisul doar pentru a o învinge pe sora ei mai mare. 

Iga a obținut deja mai mult decât se aștepta. Iga posedă un talent incredibil. Nu doar că are o etică a muncii ieșită din comun, dar și prinde repede lucrurile. E o plăcere să lucrezi cu ea. E ceva rar în tenis
- a declarat Klaudia Jans-Ignacik, fostă jucătoare de top 30, pentru sport.tvp.pl, în 2019

Anul 2019 a fost cel mai bun an din carieră. A jucat finala la Lugano, iar la Roland Garros a ajuns până în optimi, când a fost învinsă de Halep. A ajuns în turul doi la Australian Open și US Open, iar la Wimbledon a fost eliminată după primul meci. 

48a fost cea mai bună clasare din carieră, în februarie 2020

1,106,808 de dolaria câștigat Swiatek din tenis

Simona Halep a câștigat meciul direct

Simona Halep și Iga Swiatek s-au mai întâlnit o singură dată, în 2019 la Roland Garros, tot în optimi. Atunci, românca se impunea fără emoții, 6-1, 6-0.

„Am jucat aici cu ea anul trecut și știu ce e de făcut împotriva ei. Știu cum vor veni mingile, știu că lovește puternic și plat. Deci cred că va fi asemănător cu ce s-a întâmplat azi (n.r- cu Amanda Anisimova). Vreau să mă concentrez pe mine și să câștig din nou”, a declarat Simona Halep despre Swiatek, la Eurosport.

VIDEO Rezumatul meciului Simona Halep - Iga Swiatek de la Roland Garros 2019

FOTO. Cele mai tari imagini din meciul Simona Halep - Amanda Anisimova 

+17 FOTO

VIDEO Ultimul punct al meciului Simona Halep - Amanda Anisimova

Citește mai multe știri despre victoria Simonei Halep la Roland Garros: 

Cui i-a dedicat Simona Halep victoria cu Amanda Anisimova: „E cadoul meu pentru tine!” + decizia care poate aduce titlul la Paris

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gigi Becali a intrat în direct la GSP Live, după FCSB - Olympiakos: „Deja am răspunsul dacă suntem echipă mare sau nu”
Europa League
Gigi Becali a intrat în direct la GSP Live, după FCSB - Olympiakos: „Deja am răspunsul dacă suntem echipă mare sau nu”
CALCULE: FCSB e ca și calificată în primăvara Europa League: 99% șanse + Cum ajunge în „optimi”
Europa League
CALCULE: FCSB e ca și calificată în primăvara Europa League: 99% șanse + Cum ajunge în „optimi”
România divizată! Proteste și contramanifestații în Capitală, ultrașii radicali au avut propria țintă: „Străzile sunt naționaliste, lor le pute ce e românesc!”
Stiri extrasport
România divizată! Proteste și contramanifestații în Capitală, ultrașii radicali au avut propria țintă: „Străzile sunt naționaliste, lor le pute ce e românesc!”

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează