Articol de GSP - Publicat joi, 05 iulie 2018 18:43
Simona Halep (26 de ani, locul 1 WTA) s-a calificat în turul III la Wimbledon, după ce a trecut de de chinezoaica Saisai Zheng (24 de ani, 126 WTA), scor 7-5, 6-0. (Detalii aici)
Simona Halep a vorbit despre meci și despre dificultățile pe care le-a avut în primul set, în care adversara a servit pentru a-l câștiga la 3-5, dar românca a reușit să revină și să și-l adjudece.
"A fost un prim set greu. Ea a jucat bine și a schimbat des ritmul. A lovit de multe ori cu slice-ul, iar mie mi-a fost greu să îmi găsesc ritmul pe fundul terenului. Ulterior a fost mai bine și am reușit să îmi îmbunătățesc jocul.
În setul doi nu am făcut așa multe greșeli. Am încercat să lovesc mai încet, fără așa multă putere. Am vrut să nu mai risc la fel de mult. Acum mă simt bine, simt jocul și mingea din ce în ce mai bine. Totuși, nu știi niciodată cum stau lucrurile. Pe iarbă sunt multe surprize. Eu voi fi pregătită pentru ce urmează și am încredere în șansele mele", a declarat Simona Halep pentru Eurosport.
În turul trei, Simona o va întâlni pe Su-Wei Hsieh, din Taiwan. Simona și Hsieh s-au mai duelat o singură dată, în 2013, când jucătoarea noastră a câștigat în trei seturi, scor 6-7, 6-1, 6-2.