SPORTURI  »  TENIS  »  TURNEUL CAMPIONILOR

VIDEO+FOTO Finala Turneului Campionilor: Stefanos Tsitsipas l-a învins pe Dominic Thiem, după un meci de poveste

Articol de - Publicat duminica, 17 noiembrie 2019 20:12

Grecul Stefanos Tsitsipas (21 de ani, 6 ATP) a câștigat Turneul Campionilor, după ce l-a învins pe austriacul Dominic Thiem, scor 6-7(6), 6-2, 7-6(4). Tsitsipas a jucat pentru prima dată în cel mai important turneu al finalului de an.

Grecul a fost unul dintre starurile acestui sezon, pe care l-a încheiat cu un meci de poveste, devenind campion la prima sa participare la Turneul Campionilor. 
Dominic Thiem și Stefanos Tsitsipas, ambii aflați la prima lor finală, nu i-au dezamăgit pe cei din tribune, oferind un show demn de balul celor mai buni jucători ai lumii. 

„E unul dintre cele mai prestigioase turnee, iar faptul că am ajuns în finală este ireal pentru mine”, spunea austriacul în vârstă de 26 de ani. 

Din 2006, când Roger Federer a trecut de James Blake, nu se mai întâmplase ca în ultimul act să se confrunte doi jucători care să aibă reverul cu o singură mână. 

A rezultat un spectacol de 2 ore și 36 de minute în care s-a impus jucătorul mai lucid în momentele importante. Tsitsipas îndrumat de Patrick Mouratoglou a întors meciul și s-a impus cu 6-7(6), 6-2, 7-6 (4).  

Stefanos nu este cel mai tânăr câștigător al Turneului Campionilor, fiindcă John McEnroe l-a câștigat în 1978, pe când avea doar 19 ani, el fiind doar al șaselea cel mai tânăr învingător. Grecul, care anul trecut s-a impus în competiția NextGen, are în palmares trei trofee, dar niciunul al fel de important ca acela cucerit azi.

4-3a devenit scorul general în întâlnirile directe dintre Dominic Thiem și Stefanos Tsitsipas

„Am jucat foarte bine în setul al doilea, nu i-am dat prea multe opțiuni. A fost puțin frustrant să joc într-un asemenea turneu, dar am reușit să-mi stăpânesc emoțiile. Le mulțumesc celor care m-au susținut aici, m-au făcut să mă simt ca acasă”, a declarat la finalul meciului Tsitsipas.

„A fost un meci incredibil! Felicitări lui Stefanos! Amândoi am dat totul până la sfârșit. Așa e în tenis. Sper că vom avea și alte finale în viitor”, a spus și Dominic Thiem.

2,871,000$va încasa Tsitsipas pentru că a triumfat la Turneul Campionilor

Stefanos Tsitsipas - Dominic Thiem 6-7(6) / 6-2 / 7-6(4)

7-6 (6-4), GAME, SET ȘI MECI! Stefanos Tsitsipas câștigă Turneul Campionilor!

4-4, BREAK TSITSIPAS! Grecul face re-break-ul și scorul devine egal.

3-3, BREAK THIEM! Dominic câștigă pentru prima oară în acest meci pe serviciul lui Tsitsipas.

3-1, Game Tsitsipas! Stefanos se mișcă foarte bine și conduce jocul fără probleme.

Setul 2, 6-2

6-2, GAME, SET STEFANOS TSITSIPAS! Grecul n-a avut nicio emoție în setul doi. Meciul intră în decisiv! 

3-0, BREAK Tsitsipas! Grecul se simte foarte bine în acest set secund, deși l-a pierdut pe primul.

1-0, BREAK Tsitsipas! 3 erori neforțate pentru austriac și Tsitsipas câștigă pe serviciul lui Dominic.

Setul 1, 6-7 (6-8 la tie-break)

6-7 (6-8) GAME, SET THIEM! Dominic Thiem s-a impus la tie-break, după ce a încheiat cu un as de toată frumusețea.

4-4, Game Thiem! Dominic salvează două mingi de break și merge umăr la umăr cu adversarul său.

4-3, Game Tsitsipas! Grecul salvează o minge de break și rămâne la conducerea jocului.

2-1, Game Tsitsipas! Grecul începe mai bine meciul și n-are nicio emoție pe propriul serviciu.

ȘTIREA INIȚIALĂ

Tsitsipas a trecut în semifinale de Roger Federer, scor 6-3, 6-4, în timp ce Thiem l-a învins pe neamțul Alexander Zverev, scor 7-5, 6-3. 

Înaintea meciului, cei doi jucători aveau cote la pariuri sensibil egale în ceea ce privește câștigătorul. Thiem avea cota 1.90, iar Tsitsipas avea cota 1.92.

13 jucătoriau reușit să atingă finala la debut în Turneul Campionilor, șase dintre ei reușind să câștige și trofeul. Unul dintre debutanți e chiar Tsitsipas.

Vezi și:

VIDEO Urale, obsesii și eleganță » Comentariu GSP din Londra: cum se văd Federer, Nadal și Djokovic la Turneul Campionilor

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Imagini incredibile în Grecia: încăierare generală la autocarul lui PAOK, Răzvan Lucescu a căzut pe scări!
Campionate
Imagini incredibile în Grecia: încăierare generală la autocarul lui PAOK, Răzvan Lucescu a căzut pe scări!
Porumboiu râde de Șucu la afacerea Genoa: „S-a săturat să câștige trofee în România și se duce în Italia. O ia și pe Lasconi?”
Superliga
Porumboiu râde de Șucu la afacerea Genoa: „S-a săturat să câștige trofee în România și se duce în Italia. O ia și pe Lasconi?”
În linie dreaptă! Anunț de ultimă oră despre viitorul stadion modern din România: „Totul este gata”
Liga 2
În linie dreaptă! Anunț de ultimă oră despre viitorul stadion modern din România: „Totul este gata”

Singurul club de fotbal aflat în atenția lui Ion Țiriac » Fiul miliardarului l-a dat de gol: „A existat mereu o singură dragoste adevărată”

Schema prin care Dan Șucu va pune stăpânire pe Genoa: „Tranzacție în mediu ostil” » GSP are detalii-șoc din culisele negocierilor! Când e așteptat anunțul oficial


Comentarii (9)
tipsy
tipsy  •  18 Noiembrie 2019, 07:21
Postat de Dan Dumitrescu pe 18 Noiembrie 2019, 04:03

Thiem a castigat doar un tie break, putin, foarte putin. Grecul are si un set "curat" in afara tie break-ului decisiv. Oricum viitorul este al lor, la acest turneu s-a facut schimbul de generatii. Ambii merita felicitati pentru nivelul de tenis aratat.

E posibil sa ai dreptate, la un moment dat se va intampla si asta, insa lumea tot o spune de vreo 7-8 ani. Si tot Djokovic, Nadal, Federer, Murray si Wawrinka au luat tot. Lumea spunea ca nu mai ia Federer un Slam de prin 2008.

tipsy
tipsy  •  18 Noiembrie 2019, 07:18

m`a lesinat la pariuri, chiar rau :) bv lui.

1616362188580443
Dan Dumitrescu  •  18 Noiembrie 2019, 04:03

Thiem a castigat doar un tie break, putin, foarte putin. Grecul are si un set "curat" in afara tie break-ului decisiv. Oricum viitorul este al lor, la acest turneu s-a facut schimbul de generatii. Ambii merita felicitati pentru nivelul de tenis aratat.

Vezi toate comentariile (9)
Comentează