Articol de GSP - Publicat luni, 28 octombrie 2019 15:32
Bianca Andreescu (19 ani, 4 WTA) și Simona Halep (28 de ani, 5 WTA) se înfruntă în premieră la Turneul Campioanelor.
La începutul primului set, la scorul de 2-1 pentru Bianca Andreescu, arbitrul partidei a întrerupt jocul din cauza unui spectator. Acesta se uita pe telefon și avea blițul pornit.
Arbitrul i-a atras atenția, dar fanul era mult prea concentrat la ceea ce privea în telefonul său. În cele din urmă, acesta a ridicat privirea și, rușinat, și-a ascuns telefonul. Meciul a continuat fără alte probleme.