Articol de Roxana Fleşeru - Publicat miercuri, 22 noiembrie 2023 23:14 / Actualizat miercuri, 22 noiembrie 2023 23:31
Arcada Galați a fost învinsă în deplasare de echipa italiană Cucine Lube Civitanova cu 3-0 (25-17, 25-19, 25-23) în prima etapă a Grupei E.
Campioana României a debutat în grupele Ligii Campionilor cu un meci în deplasare. Echipa antrenată de Sergiu Stancu, selecționerul României, a întâlnit-o pe vicecampioana Italiei.
„Va fi un meci foarte greu, împotriva unei echipe care nu are nevoie de nicio prezentare, o echipă de tradiție care are în componență campioni mondiali, europeni, jucători de mare valoare”, a spus antrenorul Sergiu Stancu înainte de confruntarea din Italia.
Arcada Galați, ultimul set mai bun
Primele două seturi au aparținut echipei pregătite de Gianlorenzo Blegini. Cucine Lube Civitanova s-a impus cu 25-17, 25-19.
Partea a treia a fost mult mai echilibrată, cu voleibaliștii de la Arcada Galați conducând în multe momente, însă pe final de set au fost egalați la 22 după un punct pe care l-au contestat.
Cel mai vocal a fost Andrei Butnaru, cel care a făcut și ultimul punct pentru echipa sa. Marian Bala, cu 11 puncte, a fost cel mai bun om al gălăţenilor.
Meciul s-a încheiat în trei seturi, Cucine Lube Civitanova câștigând cu 25-23.
76 de minutea durat întâlnirea dintre Arcada Galați și Cucine Lube Civitanova
Din Grupa E mai fac parte belgienii de la Greenyard Maaseik și cehii de la VK Lvi Praha. Următoarea partidă pentru Arcada Galați va avea loc pe teren propriu, pe 29 noiembrie, cu Greenyard Maaseik.
19 punctea reușit Adris Lagumdzija pentru Cucine Lube Civitanova
Citește și:
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor