SPORTURI  »  ALTELE  »  CANOTAJ

Susanu s-a măritat

Articol de - Publicat duminica, 19 octombrie 2008 00:00

Campioana olimpică de la Beijing a spus că a trăit cele mai mari emoţii din viaţă în faţa altarului

De patru ori campioană olimpică, ultima dată la Beijing, Viorica Susanu a trăit cel mai fericit moment din viaţă. Canotoarea a spus "Da" în faţa lui Dumnezeu alături de alesul inimii sale, Vlad Luchian. Cununia religioasă a avut loc la Biserica Dobroteasa din Capitală, Georgeta Andrunache, colega sa din barca de două rame, fiind alături de ea. "Nu se compară cu nici o cursă din lume şi cu nici o medalie olimpică. Am trăit altfel de emoţii, m-au trecut toate transpiraţiile şi am avut un gol imens în stomac", a dezvăluit Viorica modul cum a trăit evenimentul.

"Îmi doresc să fim fericiţI şi să avem cît mai curînd un copil. E tot ceea ce vreau pentru moment ca să fim o familie împlinită", a adăugat Viorica. Aceasta a mărturisit că se gîndeşte să continue cariera de canotoare. "După ce o să devin mămică, pot să mă întorc la Snagov, de ce nu? Au mai fost şi alte mămici în barcă", a spus zîmbind campioana olimpică.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Florinel Coman amenință că va da în judecată un jurnalist român: „Pe ce criterii m-a încadrat la etnie rromă?”
Stiri extrasport

Tatăl Simonei Halep, întrebat pe stradă: „Călin Georgescu sau Elena Lasconi?”
Diverse

Arpad Paszkany, cadou de mii de euro pentru iubita mai tânără cu 23 de ani: „Jucării noi”
Stiri extrasport
Arpad Paszkany, cadou de mii de euro pentru iubita mai tânără cu 23 de ani: „Jucării noi”

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat

Comentarii (4)
 •  19 Octombrie 2008, 14:01

credeam ca s-a insurat shushanu :)) dar nu shtiam ce cauta pe gsp :))

 •  19 Octombrie 2008, 13:56

casa de piatra copii de termopan

 •  19 Octombrie 2008, 05:52

O luna de miere placuta!

Vezi toate comentariile (4)
Comentează