Articol de GSP - Publicat miercuri, 03 octombrie 2007 00:00
Gol anulat corect
Stelistii reusisera sa marcheze in minutul 4, prin Valentin Badea (foto), dar arbitrul Terje Hauge a anulat reusita atacantului Stelei pentru ofsaid. Reluarile TV au aratat ca Badea se afla, intr-adevar, afara din joc in momentul centrarii lui Banel Nicolita, din lovitura libera.
Italienii au ris de Becali
Inainte de starta, reprezentantii trustului Media Set, care apartine lui Silvio Berlusconi, se interesau la masa presei care este patronul Stelei, Gigi Becali. Dupa ce l-au reperat in loja pe finantator, care tocmai vorbea la telefon, jurnalistii italieni au izbucnit in ris. "Acum ii da echipa lui Pedrazzini!", s-au amuzat ei, explicind apoi ca au aflat despre toanele lui Becali. (Dan Udrea)
Vecinii pro-Arsenal
Arsenal a fost sustinuta aseara de 200 de englezi, dar si de 50 de suporteri bulgari, membri ai fan-clubului "tunarilor" din Sofia, plus un grup de ultrasi din Serbia (foto). Arsenal nu e prima adversara a echipelor romanesti care primeste sprijin din partea fanilor bulgari, pentru ca si Lazio a avut parte de sustinere in returul cu Dinamo, din turul 3 preliminar al Ligii. ( Theodor Jumatate)
Lovin alaturi de sotie
Absent aseara din echipa Stelei din cauza unei entorse la glezna stinga suferita in partida cu UTA, din urma cu 10 zile, Florin Lovin a venit ca spectator la stadion. El a ajuns in Ghencea alaturi de sotia sa, Loredana, cu care s-a casatorit in februarie 2007. Cel mai probabil, Lovin va rata si meciul cu Dacia Mioveni, de simbata, din Liga I.
Oli a fost la cantonament!
Ieri, la prinz, stelistii au avut parte de o vizita-surpriza in cantonament. Fostul antrenor, Cosmin Olaroiu, a venit sa-i incurajeze si, dupa ce i-a salutat de fotbalisti, a discutat pentru mai multa vreme cu Massimo Pedrazzini. Asa cum a anuntat ieri Gazeta Sporturilor, Olaroiu a venit in tara luni dimineata, iar seara s-a intilnit cu Gigi Becali, pe care l-a anuntat ca nu poate veni acum in Ghencea din cauza contractului sau ferm cu Al Hilal. (Dan Udrea)
Patronul fotbalist
Gigi Becali a marturisit ca in ziua meciului a urmat intocmai programul lui Dica si compania. "Am fost toata ziua cu baietii, am intrat si eu in programul lor. Cind s-au odihnit ei, m-am odihnit si eu", a povestit Gigi, care si-a facut timp insa pentru a discuta detaliile tactice cu antrenorul. "Pedrazzini mi-a explicat grafic cum va juca si i-am strins mina. Mi-a aratat cum vrea sa aglomereze mijlocul cu Neaga si Dica si mi-a spus ca, practic, vom avea cinci atacanti in teren. A facut o echipa superofensiva", a spus Becali.
"Pedrazzini tot turul"
Gigi Becali a confirmat ca s-a intilnit luni noapte cu Cosmin Olaroiu. "Asa e, dar nu am vorbit nici un cuvint despre revenirea sa la Steaua. Avem antrenor, pe Pedrazzini, care va sta tot turul si va pleca doar daca nu are rezultate. I-am zis si lui Oli ca e normal sa-i dau o sansa italianului, e si munca lui", a explicat Gigi, care a adaugat: "De teama speculatiilor Oli, nici nu a vrut sa se duca sa discute cu baietii in cantonament, dar l-am convins eu pina la urma sa se duca".
Ponta, cu Steaua si Barca
Deputatul Victor Ponta a venit la meci intr-un tricou al Barcelonei si si-a explicat alegerea printr-o superstitie: "Am vrut ca Steaua sa o bata pe Arsenal cum a facut-o Barca in finala Ligii de acum un an si jumatate. Voi merge si la Arsenal - Barcelona, daca am ocazia, dar in tricoul Stelei". Spaniolii au trecut de "tunari" in finala din 2006, scor 2-1. (Theodor Jumatate)
Strategie
Arsene Wenger i-a titularizat aseara si pe Hleb, si pe Adebayor, ambii anuntati drept indisponibili. Bielorusul se accidentase dupa meciul cu Aston Villa, din campionat, iar despre togolez, managerul spusese la conferinta de luni ca are sanse mici sa joace, din cauza unei contuzii la coapsa. Ambii au fost supusi ieri unor teste fizice, concluzia fiind ca pot evolua de la inceput. Wenger nu s-a putut baza insa pe mijlocasul stinga Diaby, lovit la glezna stinga, inlocuit in primul "11" cu Eboue. (Theodor Jumatate)
Badea si-a colorat jambierele
Titularizat de Massimo Pedrazzini, dupa ce in meciul de la Praga a fost rezerva si a intrat din minutul 78, Vali Badea a incercat sa iasa cit mai mult in evidenta in partida de aseara. Pentru ca toti colegii sai aveau jambiere rosii, atacantul a dat un pic de culoare echipamentului sau. Badea a lipit o dunga de leucoplast albastru pentru a avea jambiere ros-albastre. ( Razvan Rotaru)
Piti, separat de Gigi
Inainte de startul intilnirii , selectionerul Victor Piturca s-a intretinut cu Gigi Becali. Cei doi au discutat cordial, dar in momentul in care meciul trebuia sa inceapa, antrenorul nationalei a plecat sa urmareasca partida separat de patronul Stelei. Piturca a stat la o loja distanta de Becali. (Dan Udrea)
Ritualul englezilor
Jucatorii lui Arsenal le-au atras atentia spectatorilor de pe Ghencea printr-un gest facut inaintea startului partidei, imediat dupa poza oficiala. Toti cei 11 fotbalisti trimisi de Arsene Wenger in prima echipa au batut cuba fiecare cu fiecare si s-au imbratisat. (Theodor Jumatate)
Nicolita a jucat accidentat
Banel Nicolita s-a accidentat aseara inca din minutul 10 al meciului. Mijlocasul Stelei s-a lovit la glezna, iar in prima repriza a cerut de doua ori interventia medicilor. In ciuda durerilor, Nicolita a fortat si a ramas pe teren. (Razvan Rotaru)
Gigi la pauza: "Multumesc, Doamne!"
Imediat dupa ce norvegian Hauge a fluierat pentru pauza, Gigi Becali si-a facut cruce, s-a uitat spre Cer si a spus "Multumesc, Doamne!". Inaintea partidei, Becali declarase ca "Dumnezeu ma va ajuta sa bat Arsenalul". (Razvan Rotaru)