FOTBAL  »  Superliga  »  POLI IAŞI

Onuţ a găsit antrenor: "Îl aşteptăm pe Capello!" :D

Articol de GSP - Publicat luni, 12 ianuarie 2009 00:00

Căpitanul echipei Poli Iaşi, Bogdan Onuţ, a declarat că nu ştie cine va fi noul antrenor al grupării din dealul Copoului şi a precizat că a încercat să-l contacteze pe vechiul tehnician, Ionuţ Popa, dar acesta a avut telefonul închis.

Onuţ a glumit spunând că jucătorii ieşeni se aşteaptă va viitorul tehnician să fie ori Fabio Capello, ori Claudiu Ranieri. "Îmi pare rău că domnul Popa şi-a dat demisia. Am încercat ieri (n.r. - luni) să vorbesc cu el, dar avea telefonul închis. Asta e, ce putem face? Mergem înainte.

Nu ştiu cine va fi noul antrenor. Îl aşteptăm pe Capello sau Ranieri! Glumesc. Chiar nu ştiu cine va veni la Poli Iaşi, dar dacă va avea nevoie în continuare de serviciile mele, eu vreau să continui cu Poli Iaşi şi să pun umărul la salvarea de la retrogradare.

Eu în cariera mea nu am avut nicio retrogradare, aşa că nu cred că acest lucru se va întâmpla tocmai acum", a spus Onuţ, luni seară, după primul antrenament al echipei sale în 2009.

sursa Mediafax

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Tottenham - AS Roma, în runda #5 din Europa League » Radu Drăgușin e titular. Gol în minutul 34
Europa League
Tottenham - AS Roma, în runda #5 din Europa League » Radu Drăgușin e titular. Gol în minutul 34
Naționala lui Buceschi, prestație onorantă în primul meci de la Euro 2024 » S-a ținut tare cu Ungaria! + moment marcant la interviuri
Handbal

CTP a dat verdictul în scandalul de dopaj cu Iga Swiatek
Tenis

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat

Comentarii (2)
 •  13 Ianuarie 2009, 17:05

sa vina un om cu caracter si cu ochi la tineri..bani de transferuri nu sunt...

 •  13 Ianuarie 2009, 14:27

Pentru politehnica era nevoie de o schimbare,asta e parerea mea.insa trebuie adusi jucatori in continuare,orice antrenor va veni va avea astfel de pretentii,sa fie asigurat un buget de transferuri..oricum cred ca variante de antrenori o reprezinta:Viorel Hizo(ca si consilier sportiv-cazul Uhrin),Dorinel Munteanu,Ion Moldovan,Leo Grozavu,Aurel Sunda,Ilie Dumitrescu,sau de ce nu ca o solutie de criza numirea lui Simionas cu contract pana in vara..Multa bafta celor de la poli.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează