FOTBAL  »  Superliga  »  POVESTIRILE LUI EMERIC IENEI

Îmblînzirea "Fiarei"

Articol de GSP - Publicat sambata, 07 februarie 2009 00:00

Diplomatul Ienei faţă-n faţă cu agitatul Lăcătuş. Antrenorul povesteşte cîteva episoade din relaţia sa cu unul dintre jucătorii săi preferaţi, pe care a reuşit să-l ţină-n frîu.

1. "Petcu, dat afară ca să nu-l strice pe Lăcătuş!"
După prima şedinţă de pregătire în Ghencea, Lăcătuş a fost luat sub aripă de Ştefan Petcu, între cei doi legîndu-se o prietenie foarte strînsă. Însă constănţeanul a fost dat afară în septembrie '85. "Fane Petcu nu era un beţiv, dar îi plăcea viaţa. Marea problemă era că îl trăgea şi pe Lăcătuş după el. Aşa că pentru a nu pierde doi jucători dintr-un foc, l-am sacrificat pe Fane şi am decis să plece. Astfel, l-am salvat pe Marius dintr-un anturaj care risca să îi compromită cariera", dezvăluie Ienei. 

2. "I-am înjumăţit porţia de ţigări"
Tutunul a fost încă din tinereţe unul dintre viciile lui Lăcătuş. "Fuma foarte mult, dar nu puteam să-i interzic. Se ducea la WC şi tot trăgea cîteva fumuri pe ascuns. Aşa că l-am luat deoparte şi i-am zis: «Marius, nu îţi cer să laşi ţigările, dar măcar cînd sîntem în cantonament să încerci să mai reduci din ele!». M-a ascultat şi, în loc de 10 pe zi, fuma doar 5-6", zice Ienei, care îşi aminteşte că "la fel făcea şi Piţi. Iar acum nu ştiu de ce el le interzice jucătorilor să fumeze la echipa naţională?!"

3. "L-am pus la punct din primul meci"
Povesteşte Ienei: "Era un turneu pe Ghencea alături de Rapid, Celta Vigo şi Piteşti. Lăcătuş abia venise la Steaua, iar meciul cu Argeşul a fost primul al lui, l-am băgat la pauză. Dar şi-a adus aminte că fundaşul stînga al piteştenilor îl cam tăvălise la o partidă precedentă. Nici n-a fluierat bine arbitrul, că Lăcătuş a şi sărit cu ambele picioare în adversar, fără să-l intereseze mingea. Am ieşit la margine şi i-am zis: «Dacă mai faci aşa o dată, te scot!». Au trecut doar două minute şi Marius i-a pus o talpă de l-a aruncat în panouri! L-am schimbat. Ştiţi ce mi-a zis? «Bre, nea Imi, nu m-ai lăsat să joc nici 3 minute, cît ţine o repriză la box, să-l fac knockout pe ăla!»".

Emeric Ienei, fost antrenor Steaua
"Lăcătuş era mai vesel din fire, dar nu îşi permitea să facă prea multe glume. <Şefi> la echipă erau totuşi Tudorel Stoica şi Boloni"

CE A REUŞIT LĂCĂTUŞ CU IENEI ANTRENOR:
- Cupa Campionilor Europeni cu Steaua (1986)
- 3 titluri de campion al României cu Steaua (1985; 1986; 1994)
- 2 Cupe ale României cu Steaua (1985; 1999)

Valentin: "Lucescu a avut şansa lui"
Fostul protector al Stelei în anii '80, Valentin Ceauşescu, a evitat să comenteze informaţia publicată ieri de Gsp, conform căreia Lucescu s-a propus ca antrenor al roş-albaştrilor, dar a fost refuzat. "Nu are rost să vorbesc despre ce s-a întîmplat acum mai bine de 20 de ani. Ce a fost a fost, ne mai ajută la ceva să dezgropăm istoria? Lucescu a avut şansa lui, dar nu vreau să comentez mai mult pe marginea acestui subiect", a spus Valentin ieri. (Andrei Crăiţoiu)

Tudorel Stoica: "Poate încep să vorbesc"
"Ce mare fotbalist a fost Tudorel Stoica? Mai bine că refuza să vină la «naţională», Mateuţ era peste el", a spus Mircea Lucescu în Gazeta de ieri. Replica fostului căpitan al Stelei: "Îl respect prea mult pentru a mă apuca să vorbesc tot ce ştiu despre el! Nu e frumos ce face! Credeam că noi, ăştia mai bătrîni, ştim să ne înţelegem, să nu mai atacăm atît". (Andrei Crăiţoiu)

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
România – Japonia 1-1, în turneul final al BJK Cup » Tensiune la Malaga: meciul de dublu decide TOTUL!
Tenis
România – Japonia 1-1, în turneul final al BJK Cup » Tensiune la Malaga: meciul de dublu decide TOTUL!
Mircea Lucescu a ales între Bîrligea și Drăguș » A anunțat titularul cu Kosovo
Nationala
Mircea Lucescu a ales între Bîrligea și Drăguș » A anunțat titularul cu Kosovo
Gigi Becali a dat lovitura în mercato: „Nu îndrăzneam să visez la el, dar a fost ieftin”
Superliga
Gigi Becali a dat lovitura în mercato: „Nu îndrăzneam să visez la el, dar a fost ieftin”

Dan Negru, interviu EXCLUSIV: „Femeia avea coșciugul copilului pregătit, nu uit niciodată ce a făcut Becali” » De la Hagi la Iosif Sava sau o ofertă politică: „Mi-au propus Primăria Timișoarei, mă uitam după camere TV”

Daniel Oprița, singurul antrenor invincibil din primele două ligi, s-a destăinuit în Gazeta: „Dacă tot n-avem drept de promovare, le-am spus un lucru” + „Sportiv, Steaua a mers cu același nucleu până în Liga 1”


Comentarii (13)
laurlmr70
laurlmr70  •  09 Aprilie 2011, 00:58

daca nu il dadeau afara de la steaua petcu ar fi ajuns cel mai bun fotbalist al stelei dar asta a fost viata ,mare fotbalist a fost nu am vazut pasator ca el punea capul in pamint si dadea pasa la fix dupa acea perioada de la steaua a venit la farul era un meci cu sibiul la care juca majearu in prima repriza majearu ia dat la oase lui fane acesta nu a zis nimic dar in repriza a doua la prins pe majearu ia dat mingea de 3 ori printre picioare si acesta sa cerut afara din teren dupa acaea faza nu am sa uit faza ....

 •  11 Februarie 2009, 08:30

Stimate Domnule Jenei! In speranta ca tineti la Lacatus si la Steaua, va rugam frumos sa - i explicati lui Marius sa plece ca sa nu se faca de ras. Numai Dumneavoastra sunteti capabil sa - l faceti sa priceapa ca nu este bun de antrenor de liga 1. Poate la copii. Daca mai ramane, nu apuca etapa a cincea. Va pierde toate meciurile iar echipa nu va marca nici un gol.

 •  08 Februarie 2009, 01:18

cred ca asta e poza cu argesu

Vezi toate comentariile (13)
Comentează