FOTBAL  »  Superliga  »  CS OTOPENI - POLI TIMIŞOARA 2-2

Consiliul Local Timişoara intenţionează să reducă la jumătate ajutorul financiar pentru Poli!

Articol de GSP - Publicat luni, 23 martie 2009 00:00

Consiliul Local Timişoara va analiza în şedinţa de marţi propunerea de reducere la jumătate a ajutorului financiar acordat în 2009 clubului Poli Timişoara, a declarat, luni, viceprimarul oraşului de pe Bega, Sorin Ghindeanu.

"Am propus Consiliului Local să nu mai dăm 90 de miliarde clubului de fotbal, ca anul trecut, ci doar 45. Mai importante sunt acum alte obiective, ca de exemplu Parcul Copiilor.

Să vedem cum se încheie sezonul pentru echipă, să vedem cum s-au îndeplinit clauzele din contract şi atunci poate mai găsim ceva bani", a declarat Sorin Ghindeanu pentru NewsIn.

În replică, patronul timişorenilor, Marian Iancu, a spus pentru NewsIn că edilii oraşului de pe Bega nu se pot sustrage contractului semnat între cele două părţi, iar ajutorul financiar trebuie să fie menţinut la aceeaşi valoare:

"Le reamintesc celor de la Consiliul Local că există un contract cu echipa, iar asemenea propuneri nu sunt deloc binevenite.

Dacă acei consilieri nu ştiu să citească, le spun eu că sunt anumite clauze care trebuie respectate şi care nu aşteaptă vara sau sfârşitul sezonului. Dacă există asemenea iniţiative, atunci ştim şi noi ce avem de făcut".

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Un nou transfer la FCSB! Gigi Becali, pentru GSP: „Luni dăm banii. Merge în cantonament”
Superliga

Starul lui Pep Guardiola a plecat în Ibiza cu noua iubită! E prezentatoare la Insula Iubirii
Campionate
Starul lui Pep Guardiola a plecat în Ibiza cu noua iubită! E prezentatoare la Insula Iubirii
După Dorinel, potopul! » Plecări în masă la Oțelul Galați: încă 3 jucători se despart de club

Singura condiție ca Dan Negru să mai prezinte un Revelion: „Doar așa o fac, dar e imposibil să se mai întâmple”

CFR Cluj i-a adus atacant din Italia lui Dan Petrescu: „Îl vom prezenta după Revelion” » GSP știe numele și detaliile afacerii

Comentarii (16)
 •  23 Martie 2009, 20:24

"Fulgeru" Bragadiru este copilul Timisoarei... din flori...

 •  23 Martie 2009, 17:46

Poli este copilul timisoarei iar dan paltinisanu este parcul copiilor,unde lunar vin zeci de mii de oameni(timisoreni cu copii de altfel)...sper sa nu treaca propunerea idioata

 •  23 Martie 2009, 17:41

grindeanu e polist.daca doreste sa trimita banii in alta parte,inseamna ca acolo sunt interese,de acolo se scot mai USOR.iancu probabil ca nu le da nimic.Sa nu spuna cineva ca pe grindeanu il intereseaza de parcul copiilor...))))bla,bla,bla-uri.

Vezi toate comentariile (16)
Comentează