Articol de Dan Udrea - Publicat vineri, 27 martie 2009 00:00
Dayro Moreno e acuzat de Marius Lăcătuş pentru că îi răspunde la antrenamente şi de colegi că prinde echipa doar pentru că e protejatul lui Gigi Becali
În vestiarul Stelei nu curge numai lapte şi miere. Dimpotrivă, atmosfera n-a fost una deosebită după ultimul meci, semieşecul de la Piteşti, scor 2-2. Motivul? Columbianul Dayro Moreno, cel care a căzut definitiv în dizgraţia coechipierilor săi.
Pantelis Kapetanos, scos pentru a-i face loc
În primul rînd, jucătorii au fost surprinşi atunci cînd Lăcătuş a anunţat formaţia, iar grecul Kapetanos, care fusese titular în toate celelalte meciuri din retur, a fost scos din echipă. Locul său a fost luat tocmai de Dayro Moreno. Suspiciunile steliştilor în privinţa celui care ar fi făcut această mutare s-au îndreptat înspre Gigi Becali, care a insistat mereu în favoarea sud-americanului şi cel care i-a dorit la Piteşti pe teren şi pe Ovidiu Petre şi pe Florin Lovin în acelaşi timp în primul "11". "Acum a fost rîndul lui Pantelis să fie sacrificat, altă dată va fi altul care trebuie să stea doar ca să joace Dayro", a sunat vocea nemulţumirilor steliştilor.
Îi răspunde lui Lăcătuş la antrenamente
Antrenorul s-ar fi supus ordinelor venite dinspre Becali, deşi în discuţia pe care au avut-o şi care a ajuns la urechile fotbaliştilor roş-albaştrilor a încercat să-i explice şefului său că Dayro nu e uşă de biserică. "I-a zis lui Gigi că Dayro a început să-i răspundă la antrenamente, însă nu a fost chip să-l înduplece că nu merită să fie titular", a dezvăluit un jucător al Stelei.
"De ce pe el nu-l ceartă?"
Tocmai pentru că Dayro, deşi a jucat execrabil în Trivale, a fost din nou menajat de Becali după meci, iar alţii ca Zapata şi Ogăraru, nu, steliştii l-au scos iremediabil de la inimă pe decarul echipei. "Toţi am fost luaţi la rînd cu acuzaţiile, numai Dayro nu, deşi nu joacă nimic. Ni s-ar părea corect să fim trataţi în mod egal", a continuat un alt fotbalist din Ghencea.
Fundaşii Argeşului: "Ăsta nu e deloc transpirat!"
Un argument solid că Dayro nu mai e "înghiţit" în vestiar îl reprezintă şi discuţiile dintre cîţiva stelişti la cîteva zile după întîlnirea de la Piteşti. "Fundaşii Argeşului rîdeau de Dayro la final. Ne-au zis că în repriza a doua, cînd puneau mîna pe el, nu era deloc transpirat. Se mirau şi au spus că nu li s-a mai întîmplat niciodată aşa ceva".
"Umiliţi" în sala de mese
Cu o zi înaintea meciului cu FC Argeş, chiar la stadionul din Ghencea a avut loc o întîmplare care i-a "întors" şi mai mult pe jucători împotriva lui Dayro. Gigi Becali a venit să le vorbească fotbaliştilor în sala unde aceştia mîncaseră. "Dayro, în tine am mare încredere, tot tu o să ne scoţi şi o să ne salvezi la meciurile următoare", a zis Becali de faţă cu toţi jucătorii, după care i-a spus lui Lăcătuş: "Să nu te mai iei de Dayro, că el e jucătorul care ne va ajuta cel mai mult".
E cel mai folosit jucător
Deşi a avut prestaţii care au lăsat mult de dorit, Dayro e numărul 1 în topul celor mai folosiţi jucători de cîmp de către Lăcătuş. A lipsit în doar două etape de campionat, la Constanţa şi la Galaţi, de fiecare dată din cauză că s-a întors tîrziu de la acţiunea echipei naţionale a Columbiei.
3 luni au trecut de cînd Dayro n-a mai fost convocat la echipa naţională a Columbiei, el fiind ocolit de selecţionerul grupării sud-americane tocmai din cauza evoluţiilor slabe în tricoul Stelei
19 prezenţe are Dayro în echipa Stelei, fiind cel mai des folositjucător de cîmp din lot în acest sezon
Zero barat la Piteşti
Prestaţia lui Dayro de la Piteşti a fost una dintre cele mai slabe din actualul campionat. A evoluat 59 de minute, timp în care a jucat 34 de baloane, pierzînd 47 la sută dintre ele, adică 16 mingi. În rest, numai 0 la toate capitolele din jocul său ofensiv
Lăcătuş, pus la zid pentru că l-a ţinut rezervă
Singura dată în 2009 cînd Dayro nu a fost titular s-a întîmplat la meciul de la Braşov, cînd Lăcătuş l-a lăsat pe bancă. Deşi l-a introdus la pauză, după terminarea meciului Becali l-a acuzat în mod direct pe Lăcătuş că a greşit alegerea primului "11". "Dacă Dayro era titular n-am fi pierdut niciodată. Lăcătuş a vrut să-l ambiţioneze lăsîndu-l rezervă, însă a greşit, el trebuie să joace mereu", a spus Becali.
Dorinel a dezvăluit primul:
"Dayro e protejat din lojă"
Tehnicianul care a spus în premieră că Dayro e impus de patron să joace a fost Dorinel Munteanu. "Au fost situaţii în care apropiaţi ai lui Gigi Becali au venit la mine şi mi-au zis: «Ai grijă cu Dayro, că e favoritul şefului». Cine mi-a zis asta? Virgil Becali şi Argăseală" a fost dezvăluirea celui care a antrenat-o pe Steaua în ultimele 8 meciuri din 2008.
RECORDURILE NEGATIVE ALE LUI DAYRO
Un gol în 6 luni
Deşi are profil ofensiv, Dayro a înscris un singur gol pentru Steaua în ultima jumătate de an. În meciul cu Poli Timişoara, scor 2-2, disputat în luna noiembrie, Dayro a marcat ultima dată pentru roş-albaştri. De atunci au urmat 636 de minute fără nici o realizare pe tabelă pentru columbian.
Penultimul în topul notelor
Dayro stă extrem de prost şi în topul notelor steliştilor încasate din partea Gazetei Sporturilor în actualul sezon al Ligii I. Are o medie de doar 5,61 şi ocupă penultimul loc, doar Szekely fiind în spatele său, cu o medie de 5,37.
Un şut pe poartă în 255 de minute
Dacă una dintre calităţile demonstrate în tur a fost că trage cele mai multe şuturi pe poartă, în retur, Dayro a lăsat foarte mult de dorit şi la acest capitol. A reuşit să trimită o singură dată balonul pe cadrul porţii în toate cele 4 meciuri din retur, adică în 255 de minute!
Singurul care a luat de două ori nota 4
Atacantul sud-american a reuşit contraperformanţa de a încasa de două ori nota 4 în retur. Prima dată la Braşov, cînd a jucat ultimele 45 de minute, şi apoi la Piteşti, cînd a stat pe teren primele 59 de minute. Nici în celelalte două jocuri n-a reuşit prea multe, încasînd doi de "5", astfel că media lui e de doar 4,50.
FLASH
Muzeul se deschide azi
Şefii Stelei au inaugurat ieri muzeul clubului în prezenţa presei, iar astăzi îl vor deschide oficial pentru publicul larg. Turul conţine 16 obiective, printre care autocarul echipei, sala de trofee, lojele şi banca de rezerve. Un bilet costă 50 de lei, însă elevii, studenţii, pensionarii şi abonaţii plătesc doar 25. Orele de începere a turului sînt 10:00, 12:00, 14:00 şi 16:00, iar accesul cu camere foto şi video este permis. La finalul vizitei, suporterii vor primi cîte un suvenir din partea clubului.
"Steaua iese din criză"
Antrenorul Cataniei, Walter Zenga, este convins că trupa lui Lăcătuş poate reveni în fruntea ierarhiei. "N-am nici un dubiu că Steaua va reveni în lupta pentru titlu. N-are cum să rateze participarea în cupele europene. Locul opt e mincinos. Lăcătuş e un antrenor valoros, are un lot competitiv şi sînt convins că va redresa clubul", a spus ex-tehnicianul roş-albaştrilor la GSP TV.
"Szekely rămîne în Ghencea"
Marius Lăcătuş spune că nu va renunţa la mijlocaşul de bandă Janos Szekely, deşi Marian Iancu a anunţat că îl vrea pe ex-gălăţean la Timişoara. "Nu ne vom despărţi de Janos în vară. Are sprijinul meu total, îi voi da şanse în continuare şi sper să înceapă să joace cît de curînd la adevărata sa valoare. În plus, nu este nici în dizgraţia lui Gigi Becali, aşa cum s-a zvonit în ultima vreme", a explicat tehnicianul vicecampioanei la sport.ro.
Ultimele noutăţi:
> Steaua II joacă azi cu CS Ovidiu, de la ora 15:00, în Ghencea. Roş-albaştrii vor primi întăriri de la echipa mare: Szekely, Baciu, Tudose, Ochiroşii, Pedriel, Liţu, Cernea.
> Petre Grigoraş, tehnician Oţelul: "Îmi pare rău că am renunţat aşa uşor la Szekely. Nu trebuia să-l cedăm la Steaua. Aşa am greşit şi cu Jula, şi cu Stan. Acum am fi avut super trupă la Galaţi".
> Victor Becali, agent FIFA: "E bine că Gigi vrea să păstreze la Steaua doar jucătorii cu salarii de maximum 120.000 de euro. În Ghencea sînt fotbalişti care au dat un gol şi li s-a dublat contractul. Ce ambiţie să mai aibă aceştia cînd vine vorba de performanţă?".