FOTBAL  »  Superliga  »  GLORIA BISTRIŢA - POLI TIMIŞOARA 0-1

Sabău: "După cum a decurs prima repriză, nici nu ne făceam probleme că nu vom câştiga"

Articol de GSP - Publicat sambata, 25 aprilie 2009 00:00

Antrenorul Gloriei Bistriţa, Ioan Ovidiu Sabău, contestă victoria formaţiei FC Timişoara şi este de părere că greşelile de arbitraj din meciul de sâmbătă şi-au pus amprenta asupra scorului final.

"La egalitate numerică nu pierdeam. Nimeni nu poate spune că n-am jucat mai bine decât Timişoara. În prima repriză numai în jumătatea lor s-a jucat şi nici nu ne-am făcut probleme că nu vom câştiga. Lucrurile mergeau în favoarea noastră, chiar dacă Timişoara e o echipă valoroasă.

Au învins în prelungiri, dar cred că noi meritam să câştigăm jocul", a declarat Ioan Ovidiu Sabău, care a acuzat faptul că formaţia sa a avut "două lovituri de la 11 metri neacordate în prima repriză" şi a fost nevoită să joace în zece oameni, din cauza eliminarii lui Ciucă.

"Normal, lucrurile au început să curgă în favoarea celor de la Timişoara. Îmi felicit băieţii pentru starea de spirit, pentru ritm, ocazii şi pentru jocul frumos. Sper să obţinem un rezultat bun la Urziceni. Când pierzi acasă, lucrurile se complică. Îmi pare rău că n-am reuşit cel puţin un egal", a mai spus, vizibil afectat, tehnicianul bistriţenilor.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
ALEGERI SUA 2024. Donald Trump vs Kamala Harris, ultimele rezultate LIVE și cele mai tari informații
Diverse

Lovitură pentru Mario Iorgulescu » Decizia luată azi de judecători
Superliga
Lovitură pentru Mario Iorgulescu » Decizia luată azi de judecători
Laurențiu Reghecampf a semnat cu noua echipă! Tehnicianul român schimbă din nou continentul
Campionate
Laurențiu Reghecampf a semnat cu noua echipă! Tehnicianul român schimbă din nou continentul

Viorel Moldovan vrea o regulă ce ar înfuria FCSB și Craiova: „De ce în altă parte se poate?!”

Nadia Comăneci s-a întors în sportul românesc » Cu ce club va colabora

Comentarii (17)
deceneu
deceneu  •  27 Aprilie 2009, 01:24

Capul sus Nelutu!!! Gloria a jucat bine,cel putin in prima repriza,dar din pacate pierdem din nou puncte in ultimele minute.Am pierdut,dar parerea mea este ca echipa a jucat bine si daca continuam tot asa sigur ne vom salva de la retrogradare!!! Haide Gloria!!!

 •  25 Aprilie 2009, 23:24

Ce ziceti mai violetilor, i-ati furat si pe astia = 11 m nu , eliminare gol dupa finalu meciului. Daca erati buni dadeati golin 11 si in timpulregulamentar. Acum e bun arbitrul ca ati batut ca altfel il acuzati ca nu l-a eliminat si pe padureanu.

ala
ala  •  25 Aprilie 2009, 21:37

sanateo............... Tu chiar nu ai vazut nici un meci pana acum?!?! Asta blat?! Blat cu gol in min 91 cu sut de la 25 de metrii?! :)))). Hai ca esti gulmet. Vrei sa vezi astfel de meciuri?! Uita-te la meciurile lui Dinamo. In minutul 50 au deja 3-0... si de atunci se joaca tare :))))

Vezi toate comentariile (17)
Comentează