FOTBAL  »  Superliga  »  CORUPŢIE ÎN FOTBAL

Arbitrul Aurelian Bogaciu şi observatorul Marcel Lică au cerut în instanţă ridicarea interdicţiilor

Articol de GSP - Publicat vineri, 12 iunie 2009 00:00

Magistraţii de la Tribunalul Argeş au judecat, vineri, două plângeri depuse de arbitrul Aurelian Bogaciu şi observatorul FRF Marcel Lică împotriva ordonanţei procurorilor privind măsurile preventive, ambele cereri privind ridicarea interdicţiilor impuse fiind respinse.

Avocatul lui Bogaciu, Florin Doran, a precizat că în cazul clientului său procurorii DNA nu au dat nici o motivare. "Legea spune că se acordă prelungirea interdicţiilor doar în caz de necesitate sau dacă este motivată. În cazul lui Aurelian Bogaciu nu s-a dat această motivare" a declarat Florin Doran.

Vicepreşedintele autosuspendat al Comisiei Centrale a Arbitrilor, Marcel Lică, şi arbitrul Aurelian Bogaciu au fost citaţi, marţi, 9 iunie, la DNA Piteşti, pentru prelungirea măsurii nepărăsirii localităţii de domiciliu.

Observatorul FRF Marcel Lică s-a prezentat marţi, la DNA Piteşti, şi a stat în biroul procurorilor anticorupţie aproximativ 20 de minute. Acestuia i-au fost aduse la cunoştinţă restricţiile impuse de instanţă, după ce Curtea de Apel Piteşti a respins recursul procurorilor DNA Piteşti la decizia Tribunalului Argeş de neprelungire a mandatului de arestare.

Marcel Lică a ieşit din arestul IPJ Argeş în seara zilei de 12 mai, după ce Curtea de Apel Piteşti a respins recursul procurorilor DNA Piteşti la decizia Tribunalului Argeş de neprelungire a mandatului de arestare. Lică a fost obligat de instanţă să nu părăsească municipiul Constanţa, să se prezinte la organul de urmărire penală şi la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat, să se prezinte la organul de poliţie din localitatea de domiciliu şi să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei. De asemenea, Lică nu are voie să ia legătura cu ceilalţi inculpaţi sau cu ceilalţi martori din dosar.

Sursa: Newsin

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Timotej Jambor a plecat de la Rapid și se antrenează deja cu noua echipă » Unde a ajuns vârful pe care Șucu a plătit 1 milion de euro
Superliga

Tandemul Nețoiu-Florin Marin a făcut primul transfer al iernii la FC Voluntari
Liga 2

„Cine e cel mai frumos bărbat din fotbalul românesc?” » Anamaria Prodan are un favorit-surpriză: „Mi-a plăcut toată viața”

Singura condiție ca Dan Negru să mai prezinte un Revelion: „Doar așa o fac, dar e imposibil să se mai întâmple”

CFR Cluj i-a adus atacant din Italia lui Dan Petrescu: „Îl vom prezenta după Revelion” » GSP știe numele și detaliile afacerii

Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează