Articol de Daniel Scorpie - Publicat vineri, 31 iulie 2009 00:00
După ce a luat Supercupa, antrenorul lui Standard se luptă cu Anderlecht şi FC Bruges pentru a cîştiga din nou campionatul
În ultima zi din iulie, Boloni intră cu adevărat în focuri. Dacă Supercupa cîştigată în duelul cu Genk a fost mai mult un amical, diseară antrenorul român dă startul campionatului în Belgia şi încearcă să cîştige al doilea titlu cu Standard. Şi al treilea la rînd pentru gruparea din Liege.
Avînd cea mai tînără echipă din Jupiler League, cu 23,1 ani medie de vîrstă, Loţi mizează practic pe trupa din sezonul trecut. Dintre titulari nu l-a pierdut decît pe americanul Onyewu, ce a plecat la AC Milan. Şi-a păstrat starurile Jovanovici, Mbokani şi Witsel, intens curtate, a făcut doar două achiziţii, ambele la mijloc, francezul Collet (25 de ani), adus cu banii luaţi pe Toama (Larisa), şi belgianul Dufer (27 de ani), împrumutat de la Tubize, şi a completat lotul cu 5 puşti.
Cum nici rivalele nu s-au întărit în această perioada de criză, Boloni e optimist: "Nu vreau să discut despre obiective. Alţi antrenori îşi fac calcule, vor să progreseze şi să fie europeni. E logic ca, fiind la cel mai bun club belgian, să-mi doresc s-ajung cît mai sus. Am nevoie însă de un staff bun, jucători buni şi entuziasm. Debutul cu o echipă nou-promovată nu-i un avantaj, iar programul e în continuare foarte aglomerat, cu 3 meciuri pe săptămînă într-o lună şi jumătate".
10,95 milioane de euro au cheltuit în total cele 16 cluburi din Jupiler League pentru achiziţii în această vară
"Sînt la cel mai bun club belgian şi e logic să afirm că vreau să ajung cît mai sus posibil"
Loţi Boloni, antrenor Standard
Anderlecht favorită
După doi ani în care Standard a pus stăpînire pe titlu în Belgia se aşteaptă o revanşă a lui Anderlecht. Conform sondajului făcut de cotidianul "Het Laaste Nieuws", noua campionă va fi formaţia din Bruxelles. 37% dintre fanii care au votat mizează pe "violeţi", 30% consideră că tot trupa lui Boloni va triumfa, iar 20% o văd terminînd pe primul loc pe FC Bruges. Genk şi La Gantoise au şanse mici să facă o surpriză, adunînd 4% dintre opţiunile fanilor. Apropo de fani, cei mai mulţi îi are FC Bruges (29%), apoi Anderlecht (20%), Genk (10%) şi Standard (8%).
Play-off la final
Din acest sezon, campionatul belgian îşi modifică sistemul de disputare, pentru a creşte cota de interes. După cele 30 de etape ale stagiunii regulate, primele 6 clasate vor disputa un play-off, fiecare cu fiecare de două ori. În total încă 10 runde, în care se va începe cu punctajul înjumătăţit faţă de prima parte a sezonului. Echipele clasate pe locurile 7-14 vor participa la un alt play-off, foarte complicat, cu două grupe de patru. Cîştigătoarea urmează să joace un baraj cu locul 4 din celălalt play-off pentru desemnarea ultimei reprezentante în Europa League.
Se vede pe Sport Klub
Şi în această stagiune, campionatul Belgiei va putea fi urmărit în exclusivitate în România pe "Sport Klub". Jocurile echipei lui Loţi Boloni vor fi transmise în direct, în fiecare etapă, dar şi derbyurile şi cele mai importante partide. Seria va fi deschisă chiar de Standard, ce debutează diseară, de la ora 21:30, la Liege, cu nou promovata St. Trond. Şi ca o altă noutate, din acest campionat, fiecare club va trebui să aibă pe foaia de joc cel puţin 6 jucători crescuţi în Belgia.
STANDARD (antrenor Loţi Boloni)
Veniri: Collet (Mons), Dufer (Tubize, revenit împrumut), M. Traore (PC Ouagadougou), Moraes (Apucarana), Angeli, Kocabas, Moris (toţi promovaţi de la tineret), Mutombo (Zulte-Waregem)
Plecări: Onyewu (AC Milan), Toama (Larissa), Kocabas (Eupen), Benteke (liber)
ANDERLECHT (antrenor Ariel Jacobs)
Veniri: Renan (Santos), Mazuch (Fiorentina, împrumut), Kanu (Cercle), Proto (Anvers) şi Kouyate (Courtrai, toţi trei reveniţi după împrumut)
Plecări: Vlcek (Slavia Praga), Bulikin (Dusseldorf), Polak (Turcia)
FC BRUGES (antrenor Adrie Koster)
Veniri: Demol (Ethnikos), Kucera (Sparta Praga), Cleber (Juventude Caixas), Donk (Alkmaar)
Plecări: Vandenbossche (Courtrai), Geraerts (Lokeren), Clement (Anvers), Djokici (Maccabi Tel Aviv)
FLASH
STRANIERI
Mutu, umilit
Fiorentina, cu Adi Mutu în teren pînă-n minutul 61, a fost umilită de Paris SG în meciul de prezentare disputat la Florenţa. Pînă la pauză, "tricolorul" a evoluat în spatele "vîrfului" Gilardino, iar la reluare a trecut atacant central. "Pentru mine a fost prima partidă adevărată după patru luni de pauză. Genunchiul şi cotul la care am avut probleme sînt ok", a spus la final "tricolorul".
Chivu: Milan înaintea Franţei
Ieri s-a publicat programul ediţiei 2009-2010 în Serie A. După Bari, în prima etapă (23 august), Interul lui Chivu întîlneşte pe Milan (30 august) într-un derby ce pentru "tricolor înseamnă "încălzirea" dinaintea confruntării cu Franţa (5 septembrie), în preliminariile CM 2010. Mutu (Fiorentina) debutează contra Bolognei, în deplasare, Ştefan Radu (Lazio) joacă acasă, cu Atalanta, iar Codrea (Siena) primeşte vizita Milanului.
ULTIMELE NOUTĂŢI
ŞTEFAN RADU e dorit de Zenga la Palermo. Fundaşul lui Lazio ar urma să ajungă sub comanda fostului său antrenor de la Dinamo la schimb cu Simplicio.
BAYERN a bătut-o pe Milan cu 4-1 în semifinalele Audi Cup. În celălalt meci, Manchester United a trecut de Boca Juniors (2-1).
XABI ALONSO i-a cerut oficial lui Liverpool să-i aprobe transferul la Real. "Cormoranii" vor 30 de milioane de euro în schimbul mijlocaşului.
GALATASARAY l-a achiziţionat pe Elano de la Manchester City după ce a eşuat în tentativa de a-l lua pe Mutu. Pentru brazilian, turcii au plătit 9,3 milioane de euro.
STUTTGART l-a împrumutat pe Alexander Hleb de la Barcelona prentru un sezon. La echipa lui Marica mai e aşteptat Pogrebniak (Zenit).

Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor