INTERNATIONAL  »  EUROPA LEAGUE  »  STEAUA - MOTHERWELL 3-0

A pierdut un meci, dar a salvat o viaţă!

Articol de - Publicat luni, 03 august 2009 00:00

Înainte de Steaua - Motherwell 0-3, patronul scoţienilor a vizitat un spital de copii din Bucureşti, acolo unde fundaţia lui a salvat o fetiţă de la moarte

Steaua - Motherwell 3-0. Aceasta e povestea la vedere a primului meci dintre cele două echipe, în turul 3 preliminar al Europa League. A existat însă, departe de stadion şi fără nici o legătură cu fotbalul, o altă poveste. Mult mai emoţionantă şi cu un final mult mai fericit.

Patronul grupării scoţiene, John Boyle, cel care conduce fundaţia caritabilă "Copii în dificultate", a vizitat cu doar cîteva ore înainte de joc un spital de copii aflaţi în stadiul terminal al unor boli incurabile. "Realmente am fost profund mişcat de ce am văzut. Am ajuns apoi la stadion şi am pierdut cu 3-0. O înfrîngere grea, dar după ce văzusem la sanatoriu nu m-a mai durut, gîndul meu era la acei copii, pentru că fotbalul trece în plan secund în astfel de momente", a declarat Boyle pentru Sunday Mail.

Apoi, Boyle a dezvăluit că fundaţia sa din România a reuşit o minune. "În 1992 am fost şocat să aflu că o fetiţă orfană a fost găsită într-un tomberon, avînd extremităţile mîncate de şobolani. A fost apoi abandonată într-o stare deplorabilă la uşa spitalului. Ei bine, cu ocazia vizitei la Bucureşti am aflat cu mare bucurie că datorită intervenţiei fundaţiei mele, acea fetiţă, pe numele ei Ionela, se află încă în viaţă. Acest lucru e cea mai mare realizare din viaţa mea, alături de căminele, cele două centre de dezvoltare şi şcoala pentru autişti pe care le aveam în România", a declarat Boyle.

Cine e John Boyle, patron Motherwell
» Are o avere cifrată la 68 de milioane de lire sterline, adică peste 80 de milioane de euro
» Cofondator al companiei aeriene Zoom Airlines
» Deţine companiile de turism Scottish Caribbean Tour şi Go Travel Direct
» A cedat în 1999 pachetul de acţiuni al agenţiei de turism Direct Holidays în schimbul a 56 de milioane de lire sterline
» A vîndut în 2007 agenţia de turism CV Travel pentru 10 milioane de lire sterline
» Are afaceri în turism, în industria tehnologică şi în media
» Este căsătorit şi are 4 copii
» Sprijină mai multe fundaţii caritabile şi face donaţii consistente

Ce face Boyle în România
» Fundaţia "Copii în dificultate" cuprinde 3 cămine, două centre de dezvoltare şi o şcoală pentru copiii care suferă de autism
» 600 de copii primesc îngrijire în căminele fundaţiei
» Fundaţia deţine la Cernavodă un aşezămînt pentru îngrijirea copiilor bolnavi de SIDA

"O înfrîngere a echipei tale cu 3-0 nu te mai doare în nici un fel cînd cu doar 3 ore înainte de meci vezi, într-un spital din Bucureşti, 15 puşti extrem de trişti, care în curînd vor muri"
John Boyle, patron Motherwell

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Imagini rare au fost „scăpate” pe internet » Cum arată un meci aniversar de fotbal în Coreea de Nord: a marcat 76 de ani de la declararea independenței
Campionate

Suporterii lui Dinamo au o nouă scandare favorită! Imaginile geniale surprinse de GSP, imediat după victoria lui Poli Iași
Superliga

A apărut programul complet » Cu cine debutează România în preliminariile CM 2026
Nationala
A apărut programul complet » Cu cine debutează România în preliminariile CM 2026

„E în primii 3 la fiecare antrenament, cum să nu-l țin?” » Mircea Lucescu, interviu de impact: „S-au mai supărat și nu mă interesează, am fost printre ultimii”

În ce an spune Mark Zuckerberg că vor dispărea telefoanele mobile și ce dispozitiv revoluționar le va lua locul

Comentarii (38)
 •  06 August 2009, 11:02

Intotdeauna m-am intrebat de ce parvenitii din Romania, cu masini luxoase si vile si mai si, nu empatizeaza deloc cu cei sarmani. Eu nu cred ca Nastase este filantrop, nici Tiriac, nici Borcea sau oricare alt "smecher". La noi, in Romania, lucrurile sunt anapoda. Bogatasii incearca sa epateze cu ulktima masina achizitionata, in timp ce in afara exista deja un cult al filantropilor.Acolo se dau mari care a facut o donatie mai grasa...Da, tot luada este si la unii si la altii,dar o prefe

 •  04 August 2009, 09:43

Asta inseamna civilizatie, icununata de scopul ei suprem: filantropia (acte de caritate desfasurate cu o modestie desavarsita). Pentru asta in Marea Britanie se innobileaza oameni. Modestul scotian a vizitat in dimineata jocului un spital de copii aflaţi în stadiul terminal al unor boli incurabile. In replica, Becali nici nu va merge in Scotia: “Ce sa caut eu acolo? Suntem deja calificati.”

nesv1234
nesv1234  •  04 August 2009, 00:31

Iarta-ma Doamne, dar chiar nu exista nici o modalitate prin care nulitati gen Tiriac, Paunescu, Patriciu si alti roboti de facut bani sa-si dea seama ca sunt doar niste pietre in miscare? Nu tin neaparat sa-i doara, doar sa realizeze...Dust in the wind, all we are is dust in the wind...

Vezi toate comentariile (38)
Comentează