Articol de GSP - Publicat miercuri, 26 august 2009 00:00
Conceicao se gîndeşte să abordeze returul cu FK Sarajevo fără omul convocat cu regularitate la Naţională, după venirea lui Răzvan Lucescu
Portughezul Antonio Conceicao şi-a definitivat planurile înainte de returul cu FK Sarajevo. Tehnicianul lui CFR vrea să tranşeze rapid soarta calificării şi pregăteşte o abordare ofensivă. Iată cîteva din bornele clujenilor pe drumul spre Europa League.
1. Dubarbier în locul lui Mara. Conceicao e tentat să-l lase pe banca de rezerve pe internaţionalul român. Portughezul e nemulţumit de aportul mijlocaşului în ultimele partide, Mara fiind primul schimbat în Ghencea, la Sarajevo şi cu Dinamo. La antrenamentul de ieri, Conceicao i-a folosit pe rînd pe Dubarbier şi pe Mara în echipa titularilor. Sînt însă şanse mari ca portughezul să mizeze pe un trio argentinian în linia mediană, Culio-Peralta-Dubarbier, susţinut de lusitanul Dani.
2. Doi atacanţi. Tehnicianul portughez vrea să marcheze cît mai repede şi preconizează un adevărat forcing în debutul meciului. Nei şi Yssouf Kone vor juca în atac, la fel ca şi în tur, la Sarajevo. Traore, slab împotriva lui Dinamo, va fi doar o variantă de rezervă.
3. Atenţie la Hadzici! Deşi i-a avertizat pe fundaşii săi că atacantul Damir Hadzici trebuie supravegheat cu atenţie, bosniacul a scăpat cu multă uşurinţă la golul egalizator, din tur. Cum Alcantara are şanse minime să joace, fundaşul fiind plecat în Brazilia pentru a fi alături de tatăl său, care are probleme de sănătate, Cadu şi Mureşan vor trebui să amortizeze pericolul Hadzici.
ECHIPA PROBABILĂ CU FK SARAJEVO
Nuno Claro - Tony, G. Mureşan, Cadu, Panin - Dani - Culio, Peralta, Dubarbier - Y. Kone, Nei
Bosniacii ajung astăzi
Delegaţia lui FK Sarajevo va ajunge astăzi în Cluj, cu o zi înainte de meci. Oaspeţii clujenilor vor efectua antrenamentul oficial seara, în timp ce clujenii au preferat să-şi programeze şedinţa de pregătire de dimineaţă. Antrenorul lui FK, Mehmed Janjos, a anunţat în presa din Bosnia şi Herţegovina, că echipa sa e capabilă de o surpriză la Cluj. "Speranţa şi optimismul nu ni le poate lua nimeni. CFR e cel mai tare adversar de pînă acum, dar vom juca cu ambiţie şi determinare", a spus Janjos.
Toma a depus memoriu
După ce nu i s-a permis să se antreneze cu CFR Cluj, fundaşul Dorin Toma a făcut un memoriu împotriva grupării din Gruia, prin care solicită achitarea restanţelor financiare. Memoriul său a fost analizat de Comisia pentru Soluţionarea Litigiilor, care va lua astăzi o decizie. CFR îi datorează lui Toma salariul pe trei luni. Fundaşul mai are contract cu "vişiniii" pînă în vara lui 2010.