INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  ITALIA / AC MILAN - INTER 0-4

Bătaie cu milă

Articol de - Publicat luni, 31 august 2009 00:00

Trupa lui Chivu s-a distrat în "Derby della Madonnina", dar a cruţat-o pe Milan, rămasă în 10 din prima repriză, după eliminarea căpitanului Gattuso

Inter a făcut sîmbătă un excelent antrenament pentru duelul din Ligă cu Barcelona din 16 septembrie. Sparring-partner i-a fost Milan, într-un "Derby della Madonnina" jucat în sens unic şi tranşat net de trupa lui Jose Mourinho. A fost numai 4-0, pentru că "nerazzurrii" au avut milă după pauză de 10 roş-negri mititei, conduşi cu 3-0 şi părăsiţi la ananghie de căpitanul Gattuso.

"Doar 20 de minute s-a păstrat echilibrul. Apoi ne-am surclasat adversarii, graţie unui joc fantastic. Trebuie să-mi felicit băieţii, şi pentru că n-au vrut să fie cruzi", a declarat preşedintele Massimo Moratti. O dată cu plecarea lui Ibrahimovici, Inter şi-a schimbat radical faţa. A devenit o maşinărie infernală, în care nou veniţii Milito, Eto'o, Motta şi Sneijder, olandezul adus abia joi şi titularizat imediat de Mourinho, s-au integrat perfect şi au predat o lecţie de fotbal-spectacol.

Leonardo a picat primul mare examen al noii cariere de antrenor. Trădat de flancul stîng, unde Jankulovski şi Flamini au lăsat bulevarde, de un mijloc anemic, cu Ronaldinho şi Pirlo simpli figuranţi, şi de greşeala comisă la schimbarea cerută de Gattuso, pe care l-a păstrat în teren lovit, "permiţîndu-i" să comită penalty-ul la Eto'o şi apoi să ia al doilea "galben". "Să nu-şi facă griji. Acum o săptămînă eu eram dezastru, acum sînt un fenomen", l-a consolat Mourinho.

Chivu a închis flancul
Ţinut rezervă la Bari, în etapa de debut, Chivu a revenit în defensiva Interului în derby. O dată cu recuperarea lui Samuel, Mourinho l-a mutat pe căpitanul "naţionalei" şi l-a titularizat pe flancul stîng. Nu a avut decît o singură fază cu probleme, pe finalul partidei, cînd l-a faultat pe Pato, fiind avertizat. "A închis extrema aflată în suferinţă cu Bari şi i-a lăsat lui Maicon sarcina să urce nestingherit pe flancul opus. A jucat sigur şi n-a cedat tentaţiei de a fi un fenomen", l-a caracterizat "La Gazzetta dello Sport" pe Chivu, apreciindu-l cu nota 6, cea mai mică la Inter.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gigi Becali, imediat după ce l-a auzit pe Dan Șucu la Palatul Parlamentului: „Pentru ce a făcut, nu mai intră în play-off!”
Superliga

„Bă, l-am văzut jucând, e bombă! Adu-l la Constanța!” » Hagi și Popescu dialog deschis despre nepotism la Farul: „Du-te în altă parte!”

Ce cote au stabilit casele de pariuri la înfruntarea Călin Georgescu vs Elena Lasconi, în turul 2 al alegerilor prezidențiale din România
Pariuri sportive
Ce cote au stabilit casele de pariuri la înfruntarea Călin Georgescu vs Elena Lasconi, în turul 2 al alegerilor prezidențiale din România

Fanii îi pot aduce un ultim omagiu lui Helmuth Duckadam, azi, pe Arena Națională » Toate informațiile de la stadion

Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor

Comentarii (2)
 •  31 August 2009, 12:58

Milan, te asteptam pe Bernabeu!

suceava64
suceava64  •  31 August 2009, 09:40

milan la pamant

Vezi toate comentariile (2)
Comentează