FOTBAL  »  LIGA 2  »  “U” CLUJ - CFR TIMIȘOARA 3-0

Zboară "Ţînţarul"

Articol de GSP - Publicat duminica, 06 septembrie 2009 00:00

Ţălnar a redebutat cu o victorie categorică pe banca lui "U" Cluj, îndulcind inimile suporterilor veniţi să-i ceară capul

"Jucăm fotbal din nou!", a fost concluzia optimistă a suporterilor, după victoria categorică cu modesta CFR Timişoara. Cel mai bucuros a fost tehnicianul Cornel Ţălnar, care a scăpat de sudalmele "Şepcilor roşii", decişi să-i facă viaţa grea la "U";).

Schimbarea de antrenor a fost de bun augur pentru "studenţi", care au etalat cel mai consistent joc, acasă, după o lungă perioadă. Cu Bucşa, Iacob şi Machado strălucitori în faza ofensivă, trupa lui Ţălnar a adus în permanenţă mingi în careul advers. Golul lui Lemnaru (min. 35), care a împins un balon în colţul scurt din centrarea juniorului Ţene, a declanşat fiesta în tribune. Apoi brazilianul Machado a arătat că are glezna fină, cînd a relaut elegat în colţul lung (45), după o deviere a lui Lemnaru. Dincolo, doar Sabou (18) şi Dragodan (29) l-au alertat inutil pe Huţan.

Univeristatea a continuat asediul şi în partea secundă, incursiunile tînărului Adrian Popa, ridicînd tribunele în picioare. În final, căpitanul Unguruşan a consfinţit victoria Clujului după o acţiune personală în careul advers (89), accordînd pentru moment "Ţînţarului", un cec în alb pe banca lui "U".

"A fost o victorie pentru suporteri. Atît eu cît şi conducerea ne dorim promovoarea"
Cornel Ţălnar, antrenor "U" Cluj

ULTIMELE NOUTĂŢI

- "U" Cluj l-a legitimat pe mijlocaşul brazilian Vitor Huvos (21 de ani), care a semnat pe 5 ani
- Ţălnar a admis că transferul atacantului Osvaldo Miranda de la Dinamo a căzut în ultimul moment
- Univeristatea negociază tranaferul unui atacant uruguayan
- Suporterii au afişat un singur banner împotriva antrenorului: "Ţălnar, Papi, Mărginean / "Albanezii" la ciolan!"

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Încă o dovadă că Elizabeth Omoregie, starul lui CSM București, iubește România! Imaginea care a „dat-o de gol”
Handbal

Schema prin care Dan Șucu va pune stăpânire pe Genoa: „Tranzacție în mediu ostil” » GSP are detalii-șoc din culisele negocierilor! Când e așteptat anunțul oficial
Campionate

Gazeta l-a scos la plimbare pe Zeljko Kopic, iar dinamovistul s-a „ciocnit” de candidatul Nicușor Dan în metroul din București » Imagini SHOW: „Citesc despre tine!”
Superliga

Surpriza anului: pe cine vrea Pep Guardiola să aducă la Manchester City până se va reface Rodri!

Din cei 5 se alege! Vezi lista scurtă cu nominalizați pentru Fotbalistul, Antrenorul și Sportivul anului 2024, precum și pentru cel mai bun Jucător Străin! Miercuri sunt Superlativele GSP

Comentarii (13)
 •  06 Septembrie 2009, 20:11

..://tricolorul-breaza.wgz.ro/ bravo breaza , sa va reveniti ..://tricolorul-breaza.wgz.ro/

 •  06 Septembrie 2009, 14:10
Postat de pe 06 Septembrie 2009, 13:23

Retardatilor, dinamo 3 a-ti ajuns !!! Va bate covaciul saptamana viitoare si va scoate din cap fotbalul.

chiar voi sunteti dinamo 3 dar te inteleg...atat timp cat esti o echipa fara nume fara palmares fara culori cum sa mai stii cine esti

 •  06 Septembrie 2009, 13:23

Retardatilor, dinamo 3 a-ti ajuns !!! Va bate covaciul saptamana viitoare si va scoate din cap fotbalul.

Vezi toate comentariile (13)
Comentează