FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO VA DISPUTA UN MECI CU PORŢILE ÎNCHISE

Mihnea Ionescu despre suspendarea terenului lui Dinamo: "Este clar mîna lui Dumitru Dragomir" :X

Articol de GSP - Publicat miercuri, 07 octombrie 2009 00:00

Unul dintre liderii galeriei dinamoviste, Mihnea Ionescu, susţine că protestul galeriilor dinamoviste şi steliste la adresa conducerilor echipelor favorite sînt total independente unul de celălalt, dar că s-ar putea ajunge la o manifestaţie comună în viitor. De asemenea, şeful fanilor din Peluza Cătălin Hîldan crede că suspendarea terenului lui Dinamo a fost dictată cu complicitatea lui Dumitru Dragomir:

"Nu este vorba despre o alianţă între noi şi suporterii Stelei. Noi sîntem cu treaba noastră şi ei cu a lor. Noi respectăm prtestul lor, aşa cum şi ei în respectă pe al nostru. Dacă se va ajunge la similitudini atît de mari între cele două situaţii, atunci probabil că vom face un protest comun. Ce am putea să facem, însă, în situaţia de faţă, să protestăm ca dinamovişti pentru cauza steliştilor?

Legat de aceste suspendări ale terenurilor Stelei şi al lui Dinamo, se ştie că este mîna lui Dumitru Dragomir, el are această şcoală. Are relaţii bune cu mai mulţi şefi din fotbal şi, de fiecare dată cînd este rugat de cineva să facă un favor, mereu răspunde pozitiv", a spus Mihnea Ionescu la GSPTV.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gigi Becali a intrat în direct la GSP Live, după FCSB - Olympiakos: „Deja am răspunsul dacă suntem echipă mare sau nu”
Europa League

CALCULE: FCSB e ca și calificată în primăvara Europa League: 99% șanse + Cum ajunge în „optimi”

România divizată! Proteste și contramanifestații în Capitală, ultrașii radicali au avut propria țintă: „Străzile sunt naționaliste, lor le pute ce e românesc!”
Stiri extrasport
România divizată! Proteste și contramanifestații în Capitală, ultrașii radicali au avut propria țintă: „Străzile sunt naționaliste, lor le pute ce e românesc!”

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat

Comentarii (14)
 •  19 Octombrie 2009, 23:06

domnilor huseni de la prosport de ce nu imi dati tot mesajul ca le am spus spurcati e un cuvant urat.credeti ma e putin la cat ne au furat ei de a lungul timpului si ne au bagat jukatori la puscarie.si nu mai fiti bolnavi dupa cele doua clone

 •  19 Octombrie 2009, 23:01

ce bine va intelegeti voi astea doua galerii de spurcati.niciodata nu va veti compara cu noi

 •  07 Octombrie 2009, 19:15

sa vedem daca Borcea face recurs la aceasta decizie timpita de a suspenda terenul. nu am fost niciodata pe stadion la DINAMO pt ca nu am posibilitatea, dar cand aud si vad suporterii in tribune ma simt ca si cum as fi acolo langa ei Si posturile tv care transmit aceste meciuri fara spectatori, ar trebui sa stie daca nu cumva stiu, ca nu prea le urmareste nimeni si au de pierdut din publicitate

Vezi toate comentariile (14)
Comentează