INTERNATIONAL  »  PRELIMINARII CM 2010  »  REGULAMENT

Experimentul cu 5 arbitri, aplicat la CM? E o idee bună?

Articol de GSP - Publicat luni, 30 noiembrie 2009 00:00

FIFA va lua în calcul propunerea ca meciurile de la Campionatul Mondial din 2010 să beneficieze de brigăzi de arbitri alcătuite din 5 oficiali, la fel ca şi jocurile din această ediţie a Europa League.

Preşedintele forului mondial, Sepp Blatter, spune că henţul lui Thierry Henry din barajul Franţa - Irlanda a demonstrat că arbitrii au nevoie de mai mult sprijin în teren, iac Comitetul Executiv al FIFA se va întruni de urgenţă, miercuri, la Cape Town, pentru a lua o decizie în acest caz.

Dacă varianta va fi considerată viabilă, atunci hotărîrea finală va fi luată de către comisia FIFA însărcinată cu adoptarea regulamentelor în luna martie a anului viitor.

"Există o lipsă de disciplină şi de respect în fotbal pentru că unii dintre ei trişează. Trebuie să ne luptăm împotriva lucrurilor care dăunează fotbalului. Arbitrul are doi asistenţi în acest moment, poate va beneficia de mai mult ajutor pe viitor.

Deciziile sale trebuie luate foarte repede şi, din păcate, nu are decît doi ochi. Vom face într-un fel pentru a evita situaţiile similare celei de la partida Franţa - Irlanda", a explicat Blatter.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Un nou transfer la FCSB! Gigi Becali, pentru GSP: „Luni dăm banii. Merge în cantonament”
Superliga

Starul lui Pep Guardiola a plecat în Ibiza cu noua iubită! E prezentatoare la Insula Iubirii
Campionate
Starul lui Pep Guardiola a plecat în Ibiza cu noua iubită! E prezentatoare la Insula Iubirii
După Dorinel, potopul! » Plecări în masă la Oțelul Galați: încă 3 jucători se despart de club
Superliga
După Dorinel, potopul! » Plecări în masă la Oțelul Galați: încă 3 jucători se despart de club

Un nou transfer la FCSB! Gigi Becali, pentru GSP: „Luni dăm banii. Merge în cantonament”

Dinamo a ajuns în Antalya » Din Turcia, „câinii” anunță categoric: „Locul nostru e în play-off!”

Comentarii (1)
 •  30 Noiembrie 2009, 16:47

La meciurile Frantei,daca se poate 7 arbitri,aia 2 in + ,sa stea dupa Henry,dar nici asa nu cred ca vad vreun hent!!!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează