SPORTURI  »  BASCHET  »  TWITTER-UL ADUCE O NOUĂ AMENDĂ ÎN SPORT

Un jucător din NBA a fost amendat pentru că a folosit prea devreme Twitter-ul după un meci

Articol de GSP - Publicat sambata, 19 decembrie 2009 00:00

Fundaşul echipei Milwaukee Bucks, Brandon Jennings, care este în primul său sezon în NBA, a primit o amendă de 7.500 de dolari, vineri, pentru că a folosit prea devreme site-ul Twitter, după victoria echipei sale, de săptămâna trecută, cu Portland (108-101), informează AFP.

Jennings a dorit să împărtăşească cu fanii bucuria după succesul din prelungiri în această dispută. "Am revenit la peste 50 la sută (n.r. - de victorii). Daaa! Bravo băieţi", a scris baschetbalistul în vârstă de 20 de ani în mesajul către suporteri.

Acest mesaj a fost trimis prea devreme în opinia oficialilor NBA, care au interzis de la începutul sezonului jucătorilor, arbitrilor şi conducătorilor să trimită mesaje pe Twitter cu 45 de minute înainte de un meci, în timpul jocului şi înainte de terminarea perioadei oficiale de interviuri în faţa presei de după meci.

Jennings a reacţionat la amenda primită printr-un mesaj tot pe Twitter: "7.500 de dolari pentru că m-am bucurat după un succes? Am putea crede că am spus ceva rău. De ce să mai folosim Twitter-ul dacă trebuie să aşteptăm două ore? Atunci nu mai e Twitter. Îmi voi şterge contul, dacă mă va costa 7.500 de euro. S-a zis cu Gucci de Crăciun".

Brandon Jennings este revelaţia acestui început de sezon printre debutanţii din NBA, având o medie de 20,7 puncte şi şase pase decisive pe meci.

Sursă: Mediafax

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gigi Becali a intrat în direct la GSP Live, după FCSB - Olympiakos: „Deja am răspunsul dacă suntem echipă mare sau nu”
Europa League
Gigi Becali a intrat în direct la GSP Live, după FCSB - Olympiakos: „Deja am răspunsul dacă suntem echipă mare sau nu”
CALCULE: FCSB e ca și calificată în primăvara Europa League: 99% șanse + Cum ajunge în „optimi”
Europa League
CALCULE: FCSB e ca și calificată în primăvara Europa League: 99% șanse + Cum ajunge în „optimi”
România divizată! Proteste și contramanifestații în Capitală, ultrașii radicali au avut propria țintă: „Străzile sunt naționaliste, lor le pute ce e românesc!”
Stiri extrasport
România divizată! Proteste și contramanifestații în Capitală, ultrașii radicali au avut propria țintă: „Străzile sunt naționaliste, lor le pute ce e românesc!”

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat


Comentarii (2)
 •  20 Decembrie 2009, 00:16
Postat de pe 19 Decembrie 2009, 23:53

Ce ratat , esti in NBA si ai grija twitter-ului

e si el tanar ma, ce-ai cu el :)). el jucator bun, intr-adevar :D

 •  19 Decembrie 2009, 23:53

Ce ratat , esti in NBA si ai grija twitter-ului

Vezi toate comentariile (2)
Comentează