INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  RECORDMANUL MESSI

Messi: "Nu trebuie să demonstrăm nimic nimănui, ci doar să continuăm să cîştigăm"

leo messi
leo messi

Articol de - Publicat luni, 18 ianuarie 2010 00:00

Eliminarea din Cupa Regelui i-a făcut pe Messi şi compania să îşi dorească şi mai mult să învingă pe Sevilla în campionat, iar "Balonul de Aur" s-a răzbunat cu vîrf şi îndesat sîmbătă, cînd Barca a  cîştigat categoric, cu 4-0, marcînd două dintre reuşitele formaţiei lui Guardiola.

"În Cupă, intervenţiile lui Palop m-au exasperat. Nu mă obseda gîndul de a marca, cît acela de a-l învinge pe Palop", s-a destăinuit Messi la Barca TV.

"Eliminarea a fost greu de digerat pentru noi, dar trebuia să ne revenim şi am făcut-o într-o manieră spectaculoasă", spune Messi.

Marcarea golurilor cu numărul 100, respectiv 101 au reprezentat o "eliberare" pentru argentinian. "Dintre golurile marcate de-a lungul timpului pentru Barca, mi-au rămas în suflet cele mai importante, acelea marcate în finale. Nu dau mare importanţă la tot ce mi se întîmplă acum, trăiesc totul foarte liniştit".

Despre distanţa de 5 puncte care desparte Barcelona de Real Madrid, Messi spune că "e un avantaj important, dar mai e mult de muncă".

După ce colegul său Andres Iniesta declarase că Barcei nu-i rămîne decît să cîştige pentru a le închide gura celor care critică formaţia blaugrana, Messi şi-a exprimat şi el punctul de vedere: "Nu trebuie să demonstrăm nimic nimănui. Vrem doar să continuăm să cîştigăm, ca întotdeauna".

Lionel Messi a înscris contra Sevillei două dintre golurile prin care Barcelona s-a desprins la 5 puncte de rivala Real Madrid (în minutele 85 şi 90), dar a stabilit şi un nou record personal: 101 reuşite în tricoul blaugrana!

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
UEFA a dat decizia în miez de noapte » FCSB, „lovită” după ultimul meci de pe Arena Națională
Europa League
UEFA a dat decizia în miez de noapte » FCSB, „lovită” după ultimul meci de pe Arena Națională
Nebunie în Cupa României » Vom avea meci de BARAJ pentru locul 1 în grupă! Două formații din Superliga au fost ELIMINATE
Cupa Romaniei
Nebunie în Cupa României » Vom avea meci de BARAJ pentru locul 1 în grupă! Două formații din Superliga au fost ELIMINATE
Dan Petrescu, decizie-șoc la CFR Cluj » Discuție secretă, față în față, cu Nelu Varga: „Sunt obosit”
Superliga

Surpriza anului: pe cine vrea Pep Guardiola să aducă la Manchester City până se va reface Rodri!

Din cei 5 se alege! Vezi lista scurtă cu nominalizați pentru Fotbalistul, Antrenorul și Sportivul anului 2024, precum și pentru cel mai bun Jucător Străin! Miercuri sunt Superlativele GSP

Comentarii (1)
 •  18 Ianuarie 2010, 17:28

CEA MAI BUNA ECHIPA A LUMII !!!!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează