FOTBAL  »  Superliga  »  GAZETA ESTE SINGURUL ZIAR ÎN CANTONAMENT CU CFR CLUJ

Panin: "Gata de luptă!"

Cristi Panin, Panin, CFR Cluj
Cristi Panin, Panin, CFR Cluj

Articol de GSP - Publicat marti, 26 ianuarie 2010 00:00

Cel mai vechi jucător de la CFR, fundaşul Cristian Panin, explică secretul longevităţii sale

Cristian Panin (31 de ani) doboară recorduri peste recorduri la CFR Cluj. Titular în cele 17 etape din turul campionatului şi integralist în toate partidele din Europa League, fundaşul originar din Arad apără de 5 ani culoriile clubului feroviar.

- Cristi, cum îţi explici că nu ai ratat nici un antrenament de 4 ani?
- În primul rînd mă bucur că am fost sănătos, asta e cel mai important pentru un fotbalist să fie ferit de accidentări. Iar ca şi un secret, am un anumit echilibru în viaţă, o linişte acasă în familie şi încerc să nu fac excese. Am o limită, mă distrez doar în vacanţă şi în zilele libere.

- Totuşi, tu ai rămas în primul 11 al CFR-ului deşi au venit foarte mulţi jucători străini...
- Concurenţa a fost extraordinară tot timpul şi am avut foarte mult de muncit. Cred că am făcut-o foarte bine şi munca mi-a fost răsplătită. Nu am păcălit niciodată fotbalul.

- Care a fost prima sumă de bani pe care ai cîştigat-o din fotbal?
- Nu îmi mai amintesc, dar în primul an la UTA aveam contract 500 de dolari pe an. Contau mai puţin banii atunci. Îmi amintesc că aveam o situaţie destul de grea la UTA şi în loc de prime, după cîte o victorie eram invitaţi la masă în oraş.

- Ce înseamnă CFR Cluj pentru tine?
- Înseamnă performanţă, satisfacţie. Nu m-aş fi aşteptat să ajung la Cluj, la acest nivel, mai ales că am trecut prin toate etapele, pornind practic de la 0 cu CFR, din primul an al echipei în Liga 1.

"Avem nevoie de noi trofee"
- Ai cucerit 4 trofee cu CFR, ce urmează?
- Sîntem un club care avem nevoie de continuitate în rezultate. Am făcut un pas important prin cîştigarea acestor trofee, dar nu trebuie să ne mulţumim cu atît şi să ne gîndim la noi trofee. Anul acesta bineînţeles cupa şi campionatul sînt obiectivele noastre.

- Unde te simţi mai bine în banda stîngă sau în banda dreaptă?
- Am jucat şi pe dreapta foarte multe meciuri, dar şi pe stînga, încerc să mă adaptez unde este nevoie de mine. Orice schimbare te ajută să progresezi. Ca o coincidenţă, la UTA am jucat 4 ani pe stînga, 4 pe dreapta. La fel, la CFR, am început pe dreapta, am trecut apoi pe stînga. Sper să fiu de folos indiferent pe ce post sînt solicitat.

- Te gîndeşti la o experienţă în străinătate pe final de carieră?
- E prea tîrziu pentru mine. Poate dacă eram mai tînăr mă gîndeam şi la asta. Sînt mulţumit la CFR şi nu mă gîndesc să plec. Vreau să rămîn la Cluj, mai am doi ani şi jumătate de contract şi sper să mi-l duc pînă la capăt.

 A bifat tot judeţul Arad
Panin a început fotbalul la Arad, la o echipă de cartier. "Tatăl meu a jucat la divizia D si mă mai ducea cu el la meciuri, era o echipă de cartier", şi-a amintit Panin, care a trecut apoi pe la aproape toate echipele din Arad, Strungu, RomVest, Şcoala Sportivă, Universitatea, CPL şi UTA. Anul trecut a jucat pe Stamford Bridge în Liga Campionilor. "Nu poţi explica în cuvinte ce înseamnă Liga Campionilor. Sînt trăiri extraordinare şi acest lucru trebuie să ne motiveze să mai ajungem acolo", a spus Panin.

"E important că am ajuns la echipa naţională, e visul oricărui jucător. Acum e greu să mai sper la convocări, deocamdată pentru mine e important să-mi fac cît mai bine treaba la echipa de club"
Cristian Panin, jucător CFR Cluj

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Imagini incredibile în Grecia: încăierare generală la autocarul lui PAOK, Răzvan Lucescu a căzut pe scări!
Campionate
Imagini incredibile în Grecia: încăierare generală la autocarul lui PAOK, Răzvan Lucescu a căzut pe scări!
Porumboiu râde de Șucu la afacerea Genoa: „S-a săturat să câștige trofee în România și se duce în Italia. O ia și pe Lasconi?”
Superliga
Porumboiu râde de Șucu la afacerea Genoa: „S-a săturat să câștige trofee în România și se duce în Italia. O ia și pe Lasconi?”
În linie dreaptă! Anunț de ultimă oră despre viitorul stadion modern din România: „Totul este gata”
Liga 2
În linie dreaptă! Anunț de ultimă oră despre viitorul stadion modern din România: „Totul este gata”

Singurul club de fotbal aflat în atenția lui Ion Țiriac » Fiul miliardarului l-a dat de gol: „A existat mereu o singură dragoste adevărată”

Schema prin care Dan Șucu va pune stăpânire pe Genoa: „Tranzacție în mediu ostil” » GSP are detalii-șoc din culisele negocierilor! Când e așteptat anunțul oficial


Comentarii (7)
 •  26 Ianuarie 2010, 15:51

cu inca 2 jucatori ambitiosi ca panin ne atingem obiectivele.FORTZA CFR.

 •  26 Ianuarie 2010, 13:48

super om! super fotbalist!

 •  26 Ianuarie 2010, 11:38

poate 500 de dolari p luna...k dak erau pe an murea saracu' d foame ;)

Vezi toate comentariile (7)
Comentează