Articol de Aurelian Botezatu - Publicat vineri, 12 februarie 2010 00:00
Scopul emisiunii e de a descoperi tineri talentaţi, cu vîrste începînd de la 16 ani. Cîştigătorul va face pregătirea de vară la un club din Primera
Se pune la cale varianta fotbalistică a cunoscutului reality-show "Big Brother". Denumit "Cracks" (Vedete), acesta va fi prezentat de două foste glorii, Zinedine Zidane şi Enzo Francescoli, şi va putea fi urmărit pe Internet la adresa "www.crackstv.com".
- Obiectivul declarat al emisiunii e de a descoperi tineri talentaţi, cu vîrste de la 16 ani în sus, prin intermediul unor casting-uri internaţionale organizate în Spania, dar şi în alte ţări, inclusiv România. Deci, aviz amatorilor!
- Finaliştii vor fi convocaţi la Madrid şi testaţi în cadrul "Academiei Vedetelor", concepută în stilul unui cantonament al unei echipe profesioniste.
- De ei se va ocupa un grup de specialişti, care va include un antrenor, psihologi, nutriţionişti şi preparatori fizici.
- Cîştigătorul primului "reality" va efectua pregătirea de vară dinaintea sezonului 2010-2011 alături de jucătorii unei echipe din Primera, iar viitorul său va fi discutat împreună cu clubul de care aparţine.
Proiectul aparţine companiei MonoFilms şi contează pe o echipă de producţie formată din peste 50 de angajaţi. Printre altele, aceştia le vor oferi suporterilor emisiunii inclusiv posibilitatea de a interacţiona live cu protagoniştii şi cu prezentatorii.
Scopul emisiunii e de a descoperi tineri talentaţi, cu vîrste începînd de la 16 ani. Cîştigătorul va face pregătirea de vară la un club din Primera
Se pune la cale varianta fotbalistică a cunoscutului reality-show " Big Brother". Denumit " Cracks" (Vedete), acesta va fi prezentat de două foste glorii, Zinedine Zidane şi Enzo Francescoli, şi va putea fi urmărit pe Internet la adresa "www.crackstv.com".