FOTBAL  »  Superliga  »  ANALIZĂ

Puţini spectatori în retur la meciurile de Liga I. Tu de ce nu mai vii la stadion?

Articol de GSP - Publicat luni, 05 aprilie 2010 00:00

Deşi campionatul este mai strîns ca niciodată în acest sezon, numărul spectatorilor din acest retur de campionat este unul foarte mic, cea mai mare asistenţă la nivel de etapă înregistrîndu-se în etapa a doua din această primăvară.

Atunci s-au disputat partidele CFR Cluj - Steaua, Rapid - Unirea Urziceni, precum şi Universitatea Craiova - Gaz Metan, primul meci oficial al oltenilor pe stadionul din Turnu Severin, partide care au strîns nu mai puţin de 50.000 de spectatori.

CFR - Steaua este de altfel şi meciul cu cea mai mare asistenţă din acest retur, 20.714 spectatori, urmat de Universitatea Craiova - Poli Timişoara, la partida disputată sîmbătă, în ultima etapă, fiind prezenţi aproximativ
20.000 de oameni.

La polul opus, partida Astra - Poli Iaşi a adus în tribunele stadionului din Ploieşti numai 800 de microbişti. Un lucru îmbucurător este faptul că nici un meci din acest retur nu s-a disputat cu porţile închise.

5.500 este media spectatorilor care asistă la un meci de Liga I conform datelor înregistrate în acest retur

"De cînd eram mic, de cînd am venit prima oară la stadion,pe la 4-5 ani, nu am mai văzut un campionat atît de echilibrat precum cel actual"
Ilie Dumitrescu

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gigi Becali, imediat după ce l-a auzit pe Dan Șucu la Palatul Parlamentului: „Pentru ce a făcut, nu mai intră în play-off!”
Superliga

„Bă, l-am văzut jucând, e bombă! Adu-l la Constanța!” » Hagi și Popescu dialog deschis despre nepotism la Farul: „Du-te în altă parte!”

Ce cote au stabilit casele de pariuri la înfruntarea Călin Georgescu vs Elena Lasconi, în turul 2 al alegerilor prezidențiale din România
Pariuri sportive
Ce cote au stabilit casele de pariuri la înfruntarea Călin Georgescu vs Elena Lasconi, în turul 2 al alegerilor prezidențiale din România

Fanii îi pot aduce un ultim omagiu lui Helmuth Duckadam, azi, pe Arena Națională » Toate informațiile de la stadion

Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor

Comentarii (95)
titidinmagura
titidinmagura  •  22 August 2010, 21:50

Meciurile se desfasoara la ore imposibile pentru cei care muncesc. Mercantilismul are prioritate in fotbalul romanesc. In nici-un alt campionat european meciurile unei etape nu se disputa pe durata a 4 (patru) zile. Iar majoritatea meciurilor este difuzata pe posturile tv. De ce sa vin pe stadion? Ca sa aud injuraturile si vulgaritatile spectatorilor-galerie?!

 •  12 Mai 2010, 07:10

pai de ce nu mai venim???...oare...sa vad mercenarii lu' paskany defiland in fluiere de arbitrii si de tribune???.... ca baietzii aia in (nici nu mai stiu ce culoare poarta)fluiera dupa cum dicteaza banu' iar tribunele fluiera ca dau banii potr sport si vad circ

 •  11 Mai 2010, 09:17

nu mai venit la stadion deoarece se stie cine este campioana si decat sa te duci sati faci zilele amare knd vezi cum bate cfr-u mai bn stai aksa si astepti sezonu viitor poate or intra toti arbitrii la puscarie si nu va mai iesi cfr-ul campioana ......forzaa unirea urziceni.....

Vezi toate comentariile (95)
Comentează