Articol de Viorel Tudorache - Publicat luni, 12 aprilie 2010 00:00
Fostul selecţionerul povesteşte că după ce a primit cadou replica trofeului a început să viseze că ar putea cîştiga titlul mondial în '94, cu Generaţia de aur. România s-a oprit atunci în "sferturi"
Prezenţa Cupei Mondiale la Bucureşti i-a răscolit aminitirile lui Anghel Iordănescu, care va împlini 60 de ani pe 4 mai. "Mi-aş fi dorit din suflet să revăd trofeul şi să-mi fac o poză cu el, dar n-am avut timp, fiindcă am fost prins cu treabă la Parlament", şi-a scuzat generalul-senator absenţa de la evenimentul FIFA de săptămîna trecută.
"M-a impulsionat"
Mirajul celui mai rîvnit trofeu din lume l-a determinat însă pe fostul selecţioner să divulge pentru cititorii Gazetei Sporturilor un secret pe care l-a păstrat cu sfinţenie 16 ani: "Eu am acasă Cupa Mondială! E o replică ce seamănă bine cu originalul. Am primit-o cadou înaintea Mondialului din '94 de la oficialităţile Ambasadei României din SUA.
Cînd am pus mîna pe ea mi s-a făcut pielea de găină. Atunci m-am gîndit cum ar fi să o cîştig pe cea adevărată. M-a impulsionat. Era un vis nebun de-al meu, cît p-aci să se îndeplinească. Am fost atît de aproape în America!".
"E ceva special"
Generalul cunoaşte bine şi originalul: "Am văzut Cupa Mondială, chiar am stat lîngă ea în 1994, cu ocazia ceremoniei de prezentare a trofeului, care a avut loc la New York, înaintea turneului final. E ceva special! Nu am putut să o ating, fiindcă acest drept o au doar cei care o cuceresc şi şefii de stat în exerciţiu".
Jucărie pentru copii
Fostul selecţioner i-a găsit "Cupei Mondiale" un loc în vitrina lui cu trofee. A stat acolo pînă cînd au crescut cei doi băieţi mai mici ai Generalului, Andrei (18 ani) şi Alexandru (17 ani). A avut soarta vechiului trofeu, Jules Rimet. A fost şterpelit prin 2000 de cei doi puşti, pe vremea cînd abia prinseseră gustul fotbalului. "Pe la 7-8 ani, fraţii mei mai mici au luat cupa şi au transformat-o în jucărie.
Ieşeau cu ea afară la fotbal, se închipuiau campioni mondiali. Prin casă o foloseau ca templu la care se rugau soldăţeii. Au dus-o şi pe la vila de la Breaza să le-o arate copiilor de acolo", povesteşte Edi Iordănescu (32 de ani), fiul cel mare al celui mai bun antrenor român din secolul 20.
"Îmi amintesc că tata ne certa. Îi plăcea ambiţia noastră, că ne închipuiam campioni mondiali. Dar nu-i convenea să ne jucăm cu ea, îi era frică să n-o stricăm. Am zgîriat-o un pic"
Andrei Iordănescu
"Sfertul" de coşmar
Iordănescu povesteşte privind nostalgic spre "Cupa lui Mondială": "Cu puţin noroc cred că Generaţia de aur ar fi putut să cîştige Cupa Mondială adevărată în 1994. Ce n-aş da să mai putem rejuca ultimele minute din prelungirile meciului cu Suedia, cînd încă aveam 2-1! Am fost la 6 minute de o semifinală cu Brazilia, iar de acolo orice era posibil. Oricum, clasarea pe locul 5 la World Cup '94 rămîne cea mai mare performanţă din istoria naţionalei României". Răducioiu (foto) şi compania au pierdut 5-4 la penalty-uri, după 1-1 la finalul celor 90 de minute şi 2-2 după prelungiri.
17 antrenori campioni mondiali
Alberto Suppici (Uruguay/1930), Vittorio Pozzo (Italia/1934, 1938), Juan López (Uruguay/1950), Sepp Herberger (Germania/1954), Vicente Feola (Brazilia/1958), Aymoré Moreira (Brazilia/1962), Sir Alf Ramsey (Anglia/1966), Mario Zagallo (Brazilia/1970), Helmut Schön (Germania/1974), César Luis Menotti (Argentina/1978), Enzo Bearzot (Italia/1982), Carlos Bilardo (Argentina/1986), Franz Beckenbauer (Germania/1990), Carlos Alberto Parreira (Brazilia/1994), Aimé Jacquet (Franţa/1998), Luiz Felipe Scolari (Brazilia/2002), Marcello Lippi (Italia/2006)
7.740 de suporteri şi 1.000 de jurnalişti şi personalităţi s-au fotografiat alături de Cupa Mondială, în cele două zile în care trofeul a fost expus la Bucureşti
100 de dolari este preţul estimativ al unei replici a Cupei Mondiale, potrivit site-urilor de profil
Fostul selecţionerul povesteşte că după ce a primit cadou replica trofeului a început să viseze că ar putea cîştiga titlul mondial în '94, cu Generaţia de aur. România s-a oprit atunci în "sferturi"
Prezenţa Cupei Mondiale la Bucureşti i-a răscolit aminitirile lui Anghel Iordănescu, care va împlini 60 de ani pe 4 mai. "Mi-aş fi dorit din suflet să revăd trofeul şi să-mi fac o poză cu el, dar n-am avut timp, fiindcă am fost prins cu treabă la Parlament", şi-a scuzat generalul-senator absenţa de la evenimentul FIFA de săptămîna trecută.
"M-a impulsionat"
Mirajul celui mai rîvnit trofeu din lume l-a determinat însă pe fostul selecţioner să divulge pentru cititorii Gazetei Sporturilor un secret pe care l-a păstrat cu sfinţenie 16 ani: "Eu am acasă Cupa Mondială! E o replică ce seamănă bine cu originalul. Am primit-o cadou înaintea Mondialului din '94 de la oficialităţile Ambasadei României din SUA.
Cînd am pus mîna pe ea mi s-a făcut pielea de găină. Atunci m-am gîndit cum ar fi să o cîştig pe cea adevărată. M-a impulsionat. Era un vis nebun de-al meu, cît p-aci să se îndeplinească. Am fost atît de aproape în America!".
"E ceva special"
Generalul cunoaşte bine şi originalul: "Am văzut Cupa Mondială, chiar am stat lîngă ea în 1994, cu ocazia ceremoniei de prezentare a trofeului, care a avut loc la New York, înaintea turneului final. E ceva special! Nu am putut să o ating, fiindcă acest drept o au doar cei care o cuceresc şi şefii de stat în exerciţiu".
Jucărie pentru copii
Fostul selecţioner i-a găsit "Cupei Mondiale" un loc în vitrina lui cu trofee. A stat acolo pînă cînd au crescut cei doi băieţi mai mici ai Generalului, Andrei (18 ani) şi Alexandru (17 ani). A avut soarta vechiului trofeu, Jules Rimet. A fost şterpelit prin 2000 de cei doi puşti, pe vremea cînd abia prinseseră gustul fotbalului. "Pe la 7-8 ani, fraţii mei mai mici au luat cupa şi au transformat-o în jucărie.
Ieşeau cu ea afară la fotbal, se închipuiau campioni mondiali. Prin casă o foloseau ca templu la care se rugau soldăţeii. Au dus-o şi pe la vila de la Breaza să le-o arate copiilor de acolo", povesteşte Edi Iordănescu (32 de ani), fiul cel mare al celui mai bun antrenor român din secolul 20.
"Îmi amintesc că tata ne certa. Îi plăcea ambiţia noastră, că ne închipuiam campioni mondiali. Dar nu-i convenea să ne jucăm cu ea, îi era frică să n-o stricăm. Am zgîriat-o un pic"
Andrei Iordănescu
"Sfertul" de coşmar
Iordănescu povesteşte privind nostalgic spre "Cupa lui Mondială": "Cu puţin noroc cred că Generaţia de aur ar fi putut să cîştige Cupa Mondială adevărată în 1994. Ce n-aş da să mai putem rejuca ultimele minute din prelungirile meciului cu Suedia, cînd încă aveam 2-1! Am fost la 6 minute de o semifinală cu Brazilia, iar de acolo orice era posibil. Oricum, clasarea pe locul 5 la World Cup '94 rămîne cea mai mare performanţă din istoria naţionalei României". Răducioiu (foto) şi compania au pierdut 5-4 la penalty-uri, după 1-1 la finalul celor 90 de minute şi 2-2 după prelungiri.
17 antrenori campioni mondiali
Alberto Suppici (Uruguay/1930), Vittorio Pozzo (Italia/1934, 1938), Juan López (Uruguay/1950), Sepp Herberger (Germania/1954), Vicente Feola (Brazilia/1958), Aymoré Moreira (Brazilia/1962), Sir Alf Ramsey (Anglia/1966), Mario Zagallo (Brazilia/1970), Helmut Schön (Germania/1974), César Luis Menotti (Argentina/1978), Enzo Bearzot (Italia/1982), Carlos Bilardo (Argentina/1986), Franz Beckenbauer (Germania/1990), Carlos Alberto Parreira (Brazilia/1994), Aimé Jacquet (Franţa/1998), Luiz Felipe Scolari (Brazilia/2002), Marcello Lippi (Italia/2006)
7.740 de suporteri şi 1.000 de jurnalişti şi personalităţi s-au fotografiat alături de Cupa Mondială, în cele două zile în care trofeul a fost expus la Bucureşti
100 de dolari este preţul estimativ al unei replici a Cupei Mondiale, potrivit site-urilor de profil
)
)
)
)
)
)
)
