INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  MALDINI REVINE, DAR NU ÎN TEREN

Milan e dată pe mîna fostelor glorii

Articol de - Publicat miercuri, 14 aprilie 2010 00:00

Propunerea indecentă făcută lui Paolo Maldini de a juca iar la 42 de ani nu se va traduce în realitate. Fosta legendă a "rossonerilor" are însă oferta de a ocupa un post în conducere, la fel cum banca tehnică a lui AC Milan va fi preluată la vară, cînd foarte probabil Leonardo îşi va lichida conturile plecînd în Brazilia, de alţi doi foşti jucători, Mauro Tassotti şi Giovanni Galli.


Rămîne de văzut însă dacă Maldini, tentat şi cu un job la echipa naţională a Italiei, va şi accepta să revină, după ce în vara trecută s-a retras deloc în condiţii amiabile, contestat de o parte a fanilor. "Lipseşte o strategie de reînnoire a lotului şi un proiect de viitor", a acuzat atunci fostul fundaş, care l-a apărat de cîte ori a avut ocazia pe Leonardo. Relaţiile s-au mai apropiat în ultimele luni, după o întîlnire cu vicepreşedintele Galliani mediată chiar de Berlusconi, chiar premierul fiind cel ce a avut ideea acordării unui rol de prim plan marilor simboluri ale clubului.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
CTP a dat verdictul în scandalul de dopaj cu Iga Swiatek
Tenis
CTP a dat verdictul în scandalul de dopaj cu Iga Swiatek
Naționala lui Buceschi, prestație onorantă în primul meci de la Euro 2024 » S-a ținut tare cu Ungaria! + moment marcant la interviuri
Handbal
Naționala lui Buceschi, prestație onorantă în primul meci de la Euro 2024 » S-a ținut tare cu Ungaria! + moment marcant la interviuri
Discurs în română și în rusă în vestiar, cu țipete, după punctul istoric reușit în Conference League: „Aveți viitor!”
Conference League
Discurs în română și în rusă în vestiar, cu țipete, după punctul istoric reușit în Conference League: „Aveți viitor!”

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat


Comentarii (2)
bobbypintilie
bobbypintilie  •  14 Aprilie 2010, 17:58
Postat de pe 14 Aprilie 2010, 15:00

Ar trebui sa reintinereasca echipa, cu media lor de 30+ mare viitor n-au in momentul de fata

ce vina sa aiba Leonardo?...singurul vinovat e don silvio!...ar fi pacat sa plece Leonardo acum la jumatatea drumului!...

 •  14 Aprilie 2010, 15:00

Ar trebui sa reintinereasca echipa, cu media lor de 30+ mare viitor n-au in momentul de fata

Vezi toate comentariile (2)
Comentează