Articol de GSP - Publicat duminica, 23 mai 2010 00:00
Michel Platini a gîndit bine mutînd finala Ligii într-o zi de sîmbătă. La Madrid a fost poate cea mai frumoasă atmosferă din 1992 încoace.
Cînd i-a venit ideea de a muta finala Ligii Campionilor, cum ar veni cel mai important meci al celei mai importante competiţii continentale intercluburi, într-o sîmbătă, Michel Platini s-a gîndit la o sărbătoare a fotbalului. Ar fi vrut ca această partidă să fie una singură în această zi, pentru a întări ideea de "cea mai cea". Nu cred să-i fi trecut prin cap că într-o ţară numită România se va juca o etapă întreagă de campionat, şi încă ultima, astfel ca tot ceea ce trebuia să însemne sărbătoare a fotbalului să fie înlocuită cu sărbătoarea discuţiilor nesfîrşite a personajelor ce au cotropit acest sport la noi, a lui "a fost sau n-a fost", dar din păcate nu în varianta de cinema, a lui TAS, a lui blat sau neblat, a lui Gigi şi a celor ca el.
Din păcate, faptul că, în premieră în istoria acestei competiţii, o ţară numită România a avut un titular în finala Champions League a trecut undeva în plan secund, înlocuită fiind de obiceiurile noastre profund mioritice.
100.000 de turişti
Din fericire, la 2.500 de kilometri de această ţară, la Madrid, a fost sărbătoarea dorită de Platini. Încă din seara de vineri, dar mai ales în dimineaţa de ieri, italieni şi nemţi deopotrivă au invadat capitala Spaniei, aducînd fiecare după sine euforia, cheful de distracţii, setea de a cunoaşte lucruri inedite, cum ar fi o bere nouă, un vin nou ori foamea de a vedea diferenţele culinare dintre Spania şi ţările lor.
S-a estimat undeva la 100.000 numărul turiştilor veniţi la Madrid în acest week-end. Dar şi undeva la 50 de milioane de euro totalul cîştigurilor de pe urma vizitei lor, de unde se vede că organizarea unei astfel de finale este extrem de profitabilă. E nevoie însă de o infrastructură perfectă, pe care Madridul o are, de o reţea de transport în comun excelent dispusă, pe care Madridul o are, de un număr suficient de hoteluri, pe care Madridul le are, şi măcar de 600-700 de restaurante şi baruri, pe care Madridul le are. Stadionul, pe care Madridul îl are, devine o chestiune oarecum secundară, deşi, în esenţă, de la existenţa lui pleacă totul.
S-au duelat şi în autobuzele turistice
Altfel, bucuria fotbalului a fost peste tot prezentă. Roşul lui Bayern şi negru-albastrul de la Inter au depăşit graniţele "Fan-Zone"-urilor construite de organizatori, grupurile de suporteri ducîndu-şi bătălia lor particulară pe unde se nimereau să se întîlnească. Bătălie ce consta în cine strigă mai tare lozincile de încurajare, unde italienii, mai inventivi şi mai aplecaţi spre artistic, au cîştigat, dar şi cine dă gata mai repede halbele de bere, unde nemţii nu prea au avut rivali.
Marea găselniţă a acestei finale a reprezentat-o invadarea de către fani a autobuzelor turistice, care-şi făceau turul obişnuit al oraşului. Astfel că mai toate atracţiile, de la Palatul Regal Zarzuela, la cel al premierului Zapatero, Moncloa, ori de la Prado la celebrul parc Retiro, aerul finalei putea fi respirat. Din păcate, Plaza Mayor, locul unde poate ar fi fost cel mai nimerit teritoriu pentru o astfel de "dezbatere" de idei, era ocupată de o expoziţie în aer ca sliber a Biroului de Turism al Franţei, astfel ca Puerta del Sol, aşa numitul kilometru zero al Madridului, a devenit locul de întîlnire.
Superioritate "nerazzurra"
Şi, evident, "Santiago Bernabeu". Legendara arenă, poate cam bătrînă pentru standardele de astăzi, dar mustind de o istorie irecuperabilă şi de legende ale acestei competiţii, s-a împărţit în două, iar abia aici ambele tabere au putut să-şi dea frîu liber imaginaţiei. Cei de la Inter, grupaţi la Peluza Nord, au pregătit o coregrafie impresionantă, la care au lucrat 20 de nopţi înaintea jocului. Doar au aşteptat 38 de ani pentru altă finală. De altfel, albastrul a dat senzaţia că domină pe "Bernabeu", aproape jumătate fiind ieri de partea lui Inter. Aşa cum şi-a dorit şi Mourinho, prezent în tribune în numerioase bannere, semn că rolul interpretat a avut efect la fanii lui Real. Contingentul alb-roşu a compensat inferioritatea numerică prin entuziasm şi prin decibeli, mai ales la apariţia favoriţilor pentru încălzire.
Ribery spectator
Suspendat pentru finală, Franck Ribery a primit învoire de la selecţionerul francez Raymond Domenech pentru a merge la Madrid să-şi încurajeze coechipierii de la Bayern. El era aşteptat să semneze ieri şi prelungirea contractului, pînă-n 2015, la un salariu de 6 milioane de euro net anual.
Bayern sărbătoreşte
Bavarezii sînt aşteptaţi să se întoarcă azi, în jurul orei 14:00, la Munchen. De la aeroport, ei vor merge pe Allianz Arena şi de acolo, în limuzine decapotabile, la Primărie. Sponsorul Paulaner va oferi suporterilor 15.000 de litri de bere gratis.
Liber pînă miercuri
Internaţionalii lui Bayern, şapte la număr, nu vor trebui să meargă imediat la lot. Selecţionerul Joachim Low le-a comunicat că sînt liberi să rămînă alături de familii pînă miercuri. Dincolo, camerunezul Eto'o a fost învoit o săptămînă de Paul Le Guen.
Angela Merkel şi Trapattoni în tribună
Printre VIP-urile prezente la finală s-au numărat cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele senatului italian, Renato Schifani. De asemenea, la meci a asistat şi Giovanni Trapattoni, care a antrenat de-a lungul timpului la ambele cluburi.
Ecrane gigant la Milano
Majoritatea suporterilor rămaşi acasă au văzut finala în aer liber. Interiştii s-au strîns fie în Piaţa Domului (foto), fie la Gara Centrală sau pe stadionul Giuseppe Meazza, unde au fost amplasate ecrane gigant. Bavarezii, în număr de 75.000, au luat cu asalt Allianz Arena.
830 de zboruri spre Madrid
Aeroportul Barajas şi baza aeriană de la Torrejon au fost luat ieri cu asalt de cursele aeriene sosite dinspre Munchen şi Milano. În total 830 de zboruri, care au adus la Madrid 23.000 de suporteri.
Peste 4.000 de agenţi
Autorităţile au pus la dispoziţia organizatorilor peste 4.000 de oameni pentru a asigura securitatea la finală. Circa 2.000 au fost poliţişti, restul gardieni publici sau agenţi ai unor firme private.
Patru ex-galactici pe teren
Aseară au fost pe "Santiago Bernabeu" patru jucători care au îmbrăcat de-a lungul timpului tricoul Realului. Unul la Bayern, Robben, trei la Inter: Samuel, Cambiasso şi Sneijder.
Imagini scandaloase la Slobozia - Farul! Ce a putut să-i facă un copil lui Colțescu