Articol de GSP - Publicat duminica, 30 mai 2010 00:00
A venit rîndul goalkeeperului iberic să se plîngă de calitatea precară a balonului oficial de la Campionatul Mondial din Africa de Sud.
"Mingea de la Mondial e bună pe plajă. Nu numai portarii se plîng de calitatea balonului, ci şi jucătorii de cîmp. E trist că o asemenea competiţie precum Cupa Mondială are un element vital cu asemenea caracteristici", a declarat Iker Casillas.
Responsabilii de la Adidas, firma care a oferit toate mingile la Mondialele organizate de FIFA, susţin că Jabulani "e cea mai rotundă şi cea mai precisă dintre cele pe care le-am creat. Garantează un control perfect în orice condiţii de joc".
Balonul e confecţionat prin tehnologia "Grip'n Groove" şi e alcătuit din numai opt petice 3D (faţă de cele 32 tradiţionale), unite termic şi pentru prima oară modelate sferic.