FOTBAL  »  Superliga  »  GAZETA ESTE ÎN AUSTRIA ALĂTURI DE RAPID

Promisiunea lui Lazăr: "Nu vrem să mai vedem Europa la TV"

Articol de GSP - Publicat luni, 05 iulie 2010 00:00

Costin Lazăr spune că giuleştenii sînt înfometaţi de performanţă şi e convins că sezonul viitor vor obţine cel puţin un trofeu.

- Costin, cu ce gînduri aşteptaţi începerea campionatului?
- O luăm de la capăt într-o nouă formulă şi sperăm să facem ceva anul acesta pentru că am pierdut deja doi aiurea. Nu am jucat în Europa şi e trist pentru un club ca Rapidul. Nu mai vrem să ne uităm la alţii la televizor, avem o nouă conducere, jucători noi şi sperăm să facem performanţă.

- Cum e cu Şumudică?
- L-am primit bine la echipă, vrem să ne ajutăm reciproc. Sîntem încrezători şi faptul că avem un antrenor tînăr ne ambiţionează. Şi lui, şi nouă ne este foame de rezultate. Nu vrem să mai batem pasul pe loc şi ţintim un trofeu anul acesta.

"E bine să începem tare"
- Ce zici de programul Ligii I? Jucaţi în prima etapă cu Vaslui, apoi la Urziceni.
- Da şi în etapa a 4-a o întîlnim pe Dinamo, apoi CFR-ul trei runde mai tîrziu. E foarte greu programul, avem meciuri tari la început, dar e bine că astfel ne vom mobiliza mai repede. Prefer aşa decît să jucăm 3-4 meciuri cu echipe uşoare şi să batem pasul pe loc.

- Pe cine vezi favorită la titlu?
- Sînt multe formaţii puternice. Sînt echipe care au terminat deasupra noastră anul trecut şi care nu au vîndut jucători în această vară. Poate fi un atu pentru ele, mai ales că unele s-au şi întărit, însă noi credem că le putem depăşi în clasament.

- Au venit deja 9 jucători în această vară.
- Şi am înţeles că vor mai veni şi alţii. Noi îi primim bine pe toţi, indiferent dacă sînt români sau străini. Toţi sînt bine veniţi în familia noastră, a rapidiştilor.

"Anul acesta vrem să fim un Intercity şi să oprim doar în gările principale. Veţi vedea un alt Rapid în acest campionat, unul foarte puternic"
Costin Lazăr, căpitan Rapid

"Şumudică e foarte iubit în Giuleşti şi sperăm să rămînă în continuare la fel. Pentru asta avem nevoie de performanţă"
Costin Lazăr, căpitan Rapid

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
S-a întâmplat fix lucrul care l-a scos din sărite pe Șucu: „Nu pot accepta așa ceva!”
Superliga
S-a întâmplat fix lucrul care l-a scos din sărite pe Șucu: „Nu pot accepta așa ceva!”
Partenera titularului de la Rapid a plecat din România: „Alte 3 luni departe de tine. Nu sunt sigură dacă devine mai greu sau mai ușor”
Superliga
Partenera titularului de la Rapid a plecat din România: „Alte 3 luni departe de tine. Nu sunt sigură dacă devine mai greu sau mai ușor”
România, bătută zdravăn de Ungaria » Florentin Pera are mult de lucru înaintea Campionatului European de handbal feminin
Handbal
România, bătută zdravăn de Ungaria » Florentin Pera are mult de lucru înaintea Campionatului European de handbal feminin

Cosmin Olăroiu nu ne vrea în UE, Ion Țiriac nu ne vrea în NATO! Declarații controversate în studioul GSP: „Sunt stupefiat! Nu-mi trebuie bază militară! Știți ce ar merge, în schimb?”

Ce-a pățit soția fotbalistului când a ajuns în Botoșani? „S-a dus la mall în Iași, o sută de kilometri, și ne-a spus: «Mamă, ce oraș mare»!”


Comentarii (4)
pismo
pismo  •  05 Iulie 2010, 12:08

Ar fi culmea sa- i mai vedem si pe astia in Europa.

cismasuciprian
cismasuciprian  •  05 Iulie 2010, 10:51

alpin....vb aiurea .....anul asta o sa fie un an tare al naiba....surprize multe si o sa vedety echipe care au term pe podium la retrogradare......

daniserbanx
daniserbanx  •  05 Iulie 2010, 09:36

FORZA RAPID

Vezi toate comentariile (4)
Comentează