SPORTURI  »  ALTELE  »  NATAŢIE

Înotătorul Răzvan Florea s-a retras din activitate

florea
florea

Articol de GSP - Publicat joi, 15 iulie 2010 00:00

Înotătorul Răzvan Florea, în vîrstă de 29 de ani, a cîştigat ultima cursă din carieră, proba de 100 metri spate din cadrul Campionatelor Naţionale de nataţie ce se desfăşoară în Complexul Naţional Lia Manoliu. 

"Le muţumesc tuturor celor care au venit alături de mine. Este un moment dificil şi frumos, dar părăsesc arena sportivă", a declarat Florea, care s-a impus şi în proba de 200 metri, ce a avut loc cu o zi înainte.

La bazinul de la Complexul Lia Manoliu a fost organizată o festivitatea cu prilejul retragerii lui Florea, la care au fost prezenţi preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Tineret şi Sport, Doina Melinte, preşedintele Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon modern, Viorel Păunescu, secretarul general adjunct al COSR, Arthur Hoffmann, preşedintele clubului Farul Constanţa, Ilie Floroiu, şi atleta Ionela Tîrlea. 

"Nu este un moment foarte fericit, însă sărbătorim încetarea activităţii de sportiv a lui Răzvan Florea, un sportiv care a atras atenţia asupra nataţiei masculine. Pleacă astăzi din activitatea de performanţă unul dintre cei mai mari sportivi pe care i-a avut România", a afirmat Viorel Păunescu, potrivit mediafax. 

Doina Melinte s-a declarat convinsă că Florea va deveni un mare antrenor. "Răzvan a demonstrat că nataţia românească masculină poate cuceri o medalie olimpică. Răzvan a ales să se retragă în glorie. Sunt convinsă că va fi un mare antrenor şi va obţine rezultate", a adăugat ea. 

Răzvan Florea, care a început să practice nataţia la şase ani, a cîştigat medalia de bronz în proba de 200 m spate, la Jocurile Olimpice de la Atena (2004), precum şi argintul în aceeaşi probă, la Campionatele Europene din 2004 şi bronzul la CE din 2006 şi din 2008.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ce lovitură! „Titanul” Germaniei cumpără clubul din Europa împotriva căruia a câștigat Cupa UEFA
Campionate
Ce lovitură! „Titanul” Germaniei cumpără clubul din Europa împotriva căruia a câștigat Cupa UEFA
După Dorinel, potopul » Plecări în masă la Oțelul Galați: încă 3 jucători se despart de club
Superliga
După Dorinel, potopul » Plecări în masă la Oțelul Galați: încă 3 jucători se despart de club
„Cine e cel mai frumos bărbat din fotbalul românesc?” » Anamaria Prodan are un favorit-surpriză: „Mi-a plăcut toată viața”
Superliga
„Cine e cel mai frumos bărbat din fotbalul românesc?” » Anamaria Prodan are un favorit-surpriză: „Mi-a plăcut toată viața”

Singura condiție ca Dan Negru să mai prezinte un Revelion: „Doar așa o fac, dar e imposibil să se mai întâmple”

CFR Cluj i-a adus atacant din Italia lui Dan Petrescu: „Îl vom prezenta după Revelion” » GSP știe numele și detaliile afacerii


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează