GSP SPECIAL  »  SUPERREPORTAJE  »  GSP SPECIAL

După ce-au recuperat baloane cu Craiova Maxima... Negrilă şi Tilihoi au ajuns recuperatori de gigacalorii în Craiova

Articol de - Publicat vineri, 30 iulie 2010 00:00

Foştii mari internaţionali ai Craiovei Maxima lucrează la Regia Autonomă de Termoficare din Bănie ca recuperatori de datorii de la rău platnici

Biroul de "Urmărire debite" ai impresia că este vestiarul marii echipe a Băniei din anii '80. Cînd deschizi uşa dai cu ochii de jumătate din apărarea fostei Craiova Maxima: fundaşul dreapta Nicolae Negrilă (56 de ani) şi stoperul Nicolae Tilihoi (53 de ani).

Cu ei pe teren, Universitatea a fost prima echipă din România calificată într-o semifinală europeană, Cupa UEFA, în 1983, cu Benfica (0-0 în deplasare, 1-1 acasă).

"Avem facultate, dar nu sîntem ingineri"
De 5 ani, de cînd au ieşit din circuitul fotbalistic, cei doi au devenit colegi la Regia Autonomă de Termoficare Craiova, unde au fost angajaţi cu ajutorul fostului primar Antonie Solomon. "Sîntem recuperatori de creanţe de la rău platnici. Pe teren tot recuperatori am fost: luam mingea de la unii şi o dădeam la alţii. Avem facultate, dar nu sîntem angajaţi ca ingineri", explică amuzaţi foştii internaţionali.

Şedinţă la 7:30, apoi pe teren
Programul începe dimineaţă şi se termină cînd rezolvă ultimul caz din ziua respectivă. Şi nu sînt deloc puţine.
"La 7:30, ne strîngem aici, în birou. Şefa noastră, Adela Marinescu, ne prezintă situaţia datornicilor, după care plecăm pe teren. Fiecare în cartierele lui", explică Negrilă.  "Eu răspund de rău platnicii din Craioviţa, zonă muncitorească. E dificil, fiindcă oamenii nu prea au bani. Negrilă are o misiune ceva mai uşoară în Rovine şi în Lăpuş", zice în glumă Tilihoi.

Au salarii de 10 milioane
"Negoro" completează: "În aria mea sînt şi care au datorii la Regie de cîte 400-500 de milioane de lei vechi. Îi avertizăm pe aceştia şi încercăm să-i convingem să plătească. Nu încasăm noi banii, doar întocmim procese-verbale. Unii vor să le semneze, alţii nu! Toţi ne respectă însă, fiindcă ne cunosc de pe vremea cînd eram fotbalişti la <Ştiinţa>. Pe cei care nu acceptă reeşalonarea datoriei îi dăm pe mîna juriştilor. Îi mai luăm pe oameni cu vrăjeala şi, mai de voie, mai de nevoie, plătesc. N-avem ce face, din încasări ne luăm şi noi salariile".

Negrilă şi Tilihoi au rămas la fel de conştiincioşi în recuperări. Diferenţa este că au mai îmbătrînit, şi pentru "victorii" primesc lunar doar cîte 10 milioane.

Nicolae Negrilă
Vîrsta: 56 de ani
Debut în Liga I: 19.06.1974, Petrolul - U Craiova 0-0
A jucat la: U Craiova (1973-1988), Jiul (1988-1990)
Meciuri / goluri în Liga I: 377 / 15
Meciuri / goluri la echipa naţională: 27 / 1
Palmares:
- Campion al României (1974, 1980, 1981)
- Cupa României (1977, 1978, 1981, 1983)

Nicolae Tilihoi
Vîrsta: 54 de ani
Debut în Liga I: 01.09.1976, Poli Timişoara - U Craiova 1-0
A jucat la: Progresul Brăila (1974-1975), FC Brăila (1975-1976), U Craiova (1976-1987)
Meciuri / goluri în Liga I: 290 / 6
Meciuri / goluri la echipa naţională: 9 / 0
Palmares:
- Campion al României (1980, 1981)

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gigi Becali a intrat în direct la GSP Live, după FCSB - Olympiakos: „Deja am răspunsul dacă suntem echipă mare sau nu”
Europa League

CALCULE: FCSB e ca și calificată în primăvara Europa League: 99% șanse + Cum ajunge în „optimi”

România divizată! Proteste și contramanifestații în Capitală, ultrașii radicali au avut propria țintă: „Străzile sunt naționaliste, lor le pute ce e românesc!”
Stiri extrasport
România divizată! Proteste și contramanifestații în Capitală, ultrașii radicali au avut propria țintă: „Străzile sunt naționaliste, lor le pute ce e românesc!”

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat

Comentarii (16)
lucell
lucell  •  30 Iulie 2010, 13:38
Postat de darfcar pe 30 Iulie 2010, 02:19

Sant suporter Steaua,dar tin si cu Barcelona din Spania si Internazzionale Milano din Italia.Echipe mari cu nume mari.Nu pot sa tin de exemplu din Italia cu Bari sau Vicenza,sau in Spania cu Hercule Alicante sau Getafe...echipe mici,fara viitor,asa cum sant Craiova,u cluj,rapid,dinamo sau mai stiu eu ce echipa no name din Romania.Dinamo de atatia ani se pregateste de LigA Campionilor ca i-au imbatranit jucatorii si i-au plecat sponsorii,ce au ramas...betivi si fumatorii inraiti.Hai Steaua!

frate esti amuzant.... foarte amuzant :))))))

wily_uk
wily_uk  •  30 Iulie 2010, 12:31

eu nu bag nu e genul meu sa generalizez,oricum sunt oameni din acetsi peste tot ca sunt stelisti dinamovisti sau de la alte echipe nu putem sa le interzicem sa nu mai scrie pe site,oricum ei sunt la fel precum comedia engleasca,adica foarte trista

sibelius
sibelius  •  30 Iulie 2010, 12:08

@lion23 ca darfcar e manelist si prost crescut se vede de la distanta. Totusi, sa nu bagam toti suporterii in aceasi oala.

Vezi toate comentariile (16)
Comentează