Articol de GSP - Publicat luni, 23 august 2010 00:00
Romeo Surdu, cel mai bun stelist în partida de aseară, a dezvăluit secretul victoriei
- Romeo, se părea că aveţi un meci dificil, dar...
- Aşa ne gîndeam şi ne aşteptam şi noi, la un joc extrem de greu, însă singuri ni l-am făcut uşor. Am marcat repede, după care ne-am organizat bine, iar la începutul reprizei secunde le-am dat un gol exact ca în curtea şcolii şi din acel moment totul a fost clar.
- Cum v-a motivat antrenorul înainte de joc?
- Ne-a spus să-i luăm tare de la început şi că nu contează că jucăm la Vaslui şi în faţa unor nume importante, noi sîntem Steaua şi trebuie să batem pe oricine şi oriunde.
- De cînd n-ai mai marcat două goluri în tricoul Stelei?
- N-am reuşit niciodată aşa ceva şi de-asta sînt foarte fericit.
- Se mai resimte plecarea lui Piţurcă?
- Unii dintre jucători o mai resimt, dar trebuie să ne vedem de drum şi să ne îndeplinim obiectivele. În ceea ce mă priveşte, sînt fericit că mi s-a dat o şansă să fiu titular.
- Urmează returul cu Grasshopper, cum crezi că va fi?
- Vom merge la Zurich să marcăm şi cred că dacă dăm gol n-avem cum să pierdem calificarea.
"Sîntem pregătiţi pentru returul cu Grasshopper şi sper să fie mai uşor ca în Ghencea, cînd elveţienii au venit şi s-au închis în apărare. Joi trebuie să iasă şi ei la joc"
Romeo Surdu, atacant Steaua