Articol de GSP - Publicat joi, 02 septembrie 2010 00:00
Nu toţi spaniolii îl apără pe Juan Ramon Lopez Caro. Dacă jurnaliştii iberici scriu despre "coşmarul" tehnicianului în România, microbiştii spanioli sînt de părere că românii au luat ţeapă cu fostul antrenor al lui Real Madrid.
Iată cîteva dintre comentariile postate de cititorii spanioli pe Marca:
"La ce se aşteptau românii ăştia... Oare nu au văzut eşecul selecţionatei U21 a Spaniei cu acest om pe bancă? Omul ăsta înşală fotbalul şi niciodată nu a ştiut ce joacă" - herculano1985
"Cum să-ţi vină ideea să-l aduci pe Lopez Caro, cel care a distrus naţionala U21 a Spaniei" - panapeich
"Nu l-aţi văzut la Celta Vigo... cît de prost antrena..." - manito14
"Lopez Caro a eşuat la toate echipele pe care le-a antrenat. E unul dintre cei mai slabi antrenori care există" - cialgar
"Pe la toate echipele la care a fost a preferat să-şi aducă prietenii şi jucători din care să-şi ia comisioane" - gonzalo.pichi
"Lopez Caro nu se pricepe deloc la fotbal dacă vrea să joace în Europa League, să cîştige titluri în România sau să treacă de Lille, aducînd jucători ca Rivas sau Bodipo, care a şi plecat între timp. Cînd aduci jucători din Segunda Division, cel mai probabil este să rămîi pe la jumătatea clasamentului sau mai jos... nu trebuie să fii antrenor ca să înţelegi asta, oricît ar încerca alţii să conteste asta" - carlos-ito
"Omul ăsta ar trebui să se dedice să construiască o mînăstire şi să nu mai iasă de acolo niciodată... cu faţa asta de preot şi ţinînd cont de cît de slab este, cred că ar fi cea mai bună ieşire din scenă pentru el" - vikingo_92
"Sper să-l dea afară şi să i se interzică să mai antreneze, e cel mai slab antrenor pe care l-am văzut în viaţa mea!" - reves
"E adevărat că nimeni nu merită să fie tratat aşa, ar trebui să demisioneze din orgoliu şi să nu mai accepte să fie umilit aşa. Pe de altă parte, ca antrenor nu e cine ştie ce. Adună eşec după eşec. Real Madrid, Levante, Celta Vigo, naţionala U21 (unde a ajuns graţie prieteniei cu Hierro, Del Bosque, Tonu Grande etc.) Asta ca să nu mai vorbim despre ce a făcut la Racing Santander, unde nici nu a ajuns să stea pe banca echipei" - raton99
"Eu sînt de partea echipei din România. De ce să continui să plăteşti antrenorul dacă nu şi-a făcut bine treaba? Nu înţeleg aceste supercontracte făcute pe mulţi ani. Trebuie făcute contracte de la an la an şi să renovezi înţelegerea dacă tehnicianul îşi face bine treaba. Dacă nu, îl dai afară. În fine, echipele nu se vor învăţa niciodată minte" - ksengage