SPORTURI  »  TENIS  »  BCR OPEN ROMÂNIA

Jeremy Chardy a vorbit pentru cititorii gsp.ro: "Îmi place ce am găsit în România, mi-aş dori să cîştig BCR Open!"

Articol de GSP - Publicat miercuri, 22 septembrie 2010 00:00

Singurul francez de top, care a preferat zgura de la Bucureşti, în dauna turneului autohton de la Metz, a vorbit în exclusivitate pentru gsp.ro.

Jeremy Chardy este o figură aparte a circuitului ATP. La 23 de ani, el este unul dintre cei mai buni jucători ai şcolii de tenis franceze. Un fan înrăit al filmelor cu Nicholas Cage, dar şi un iubitor al bucătăriei italiene, Chardy nu a ezitat să se destăinuie.


- Eşti pentru a doua la Bucureşti...
- Daaa... Mă simt foarte bine aici. E din ce în ce mai bine la Bucureşti, lucrurile s-au îmbunătăţit exponenţial în ultimii ani. Îmi place să vin în România pentru că sînt condiţii extraordinare. S-au făcut multe progrese şi îmi place ce am găsit!

- Ai tranşat destul de repede meciul cu Rufin. Care au fost punctele tale forte?
- În primul rînd, am jucat împotriva unui francez, aşa că îi cunosc jocul. În al doilea rînd, am atacat încă de la început, ceea ce a contat enorm la final. E adevărat că am şi prins o zi bună, mi-au intrat toate loviturile. A fost un meci antrenant!

"Montanes are cele mai mari şanse la trofeu"
- Cine crezi că este principalul favorit al acestui turneu?
- Sînt mai mulţi jucători capabili să se impună aici. Montanes a făcut-o deja anul trecut şi are cele mai mari şanse. Însă ne putem aştepta în orice moment ca Florian Mayer să îi strice planurile. Nu este exclus ca şi un român să ajungă departe, mai ales că va avea sprijinul total al publicului.

- Ce jucători români cunoşti?
- Victor Hănescu, în mod special, pentru că sîntem apropiaţi de vîrstă şi am fost de cîteva ori adversari. Chiar pe el l-am învins atunci cînd am cîştigat primul şi singurul trofeu din carieră, la Stuttgart, în 2009. Am văzut că Horia Tecău a obţinut nişte rezultate foarte bune la dublu în ultimul an. Nu pot uita de Ilie Năstase... Un mare jucător de tenis!

- Care sînt obiectivele tale pentru sfîrşitul acestui sezon?
- Păi, ar fi frumos să cîştig acest turneu! Apoi, voi participa la turneele din Asia şi sper să urc cît mai sus în clasament. Aş vrea să încep anul 2011 mult mai în forţă.

- Federer sau Nadal?
- Clar Federer. Îmi place jocul lui, personalitatea şi felul în care se comportă. El e numărul unu în tot ceea ce face. Totuşi, trebuie să recunosc că Rafael Nadal şi-a îmbunătăţit foarte mult jocul. Pe zgură nu-l poate învinge nimeni, iar pe celelalte suprafeţe este din ce în ce mai bun! Dar tot la Roger Federer rămîn! :D

- Sharapova sau Wozniacki?
- Ambele! Sînt două jucătoare foarte bune, dar şi foarte frumoase! Caroline a arătat o formă extraordinară în a doua jumătate a sezonului, în timp ce Maria a dat semne de revenire. Cred că poate ajunge din nou la nivelul care a consacrat-o în tenisul mondial.

Fan New York şi... Nicolas Cage
- Ce face Jeremy Chardy în timpul liber?
- Îmi place să citesc şi să mă uit la filme. Nicolas Cage este unul dintre actorii mei preferaţi. Să călătoresc, dar nu cînd merg la turnee, ci cu prietenii apropiaţi sau familia. Ar fi multe lucruri pe care aş vrea să le fac, dar nu prea am timp! Sînt mereu pe fugă, mereu în altă ţară.

- Călătoreşti foarte mult... Ai vreun oraş preferat?
- New York, cu siguranţă! Este un oraş foarte frumos, agitat, aşa cum îmi place mie! Dacă ar trebui să mă mut, probabil că acolo m-aş duce!

- Cum te-ai caracteriza în trei cuvinte?
- Hmm... Ambiţios, încăpăţînat şi destul de amuzant... Sau aşa îmi place mie să cred! (rîde)

1 titlu ATP a cîştigat Chardy la simplu în carieră (Stuttgart, 2009 - învingîndu-l în finală pe Victor Hănescu)

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Dan Șucu negociază preluarea unui club din Serie A! „Este o oportunitate să investească în Italia”
Campionate
Dan Șucu negociază preluarea unui club din Serie A! „Este o oportunitate să investească în Italia”
UEFA a dat decizia în miez de noapte » FCSB, „lovită” după ultimul meci de pe Arena Națională
Europa League
UEFA a dat decizia în miez de noapte » FCSB, „lovită” după ultimul meci de pe Arena Națională
Simona Halep revine la un turneu de Grand Slam! Veste senzațională de la Australian Open
Tenis
Simona Halep revine la un turneu de Grand Slam! Veste senzațională de la Australian Open

Surpriza anului: pe cine vrea Pep Guardiola să aducă la Manchester City până se va reface Rodri!

Din cei 5 se alege! Vezi lista scurtă cu nominalizați pentru Fotbalistul, Antrenorul și Sportivul anului 2024, precum și pentru cel mai bun Jucător Străin! Miercuri sunt Superlativele GSP


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează