INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  ITALIA

Cristi Chivu la 30 de ani: "Mă simt împlinit şi fericit alături de cei dragi"

Articol de - Publicat luni, 25 octombrie 2010 00:00

Cristi Chivu a fost păcălit de Dan Capatos şi a intrat în direct la Antena 1 în cadrul emisiunii "Un show păcătos". Căpitanul echipei naţionale a împlinit astăzi 30 de ani.

"Ce să fac sînt acasă cu Adelina, m-a păcălit că să vorbesc la telefon. Împlinesc un an şi ceva de la acel accident grav pe care l-am avut la cap. Am trecut printr-un an greu, mă simt mai înţelept, mă simt bine în general. Sînt fericit, sînt aşa cum mi-am dorit. O să fiu în curînd tată de a doua fată! Vă mulţumesc pentru surpriză pe care mi-aţi făcut-o", a spus Chivu în direct la Antena 1.

În timp ce se afla la telefon, Dan Capatos împreună cu membrii formaţiei care asigură muzica în timpul emisiunii de la Antena 1, i-au cîntat lui Cristi imnul celor de la Inter Milani. "Vă aştept să veniţi pe stadion să cîntaţi împreună din tribună. Chiar v-aţi descurcat", a precizat Chivu

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gigi Becali a intrat în direct la GSP Live, după FCSB - Olympiakos: „Deja am răspunsul dacă suntem echipă mare sau nu”
Europa League

CALCULE: FCSB e ca și calificată în primăvara Europa League: 99% șanse + Cum ajunge în „optimi”

România divizată! Proteste și contramanifestații în Capitală, ultrașii radicali au avut propria țintă: „Străzile sunt naționaliste, lor le pute ce e românesc!”
Stiri extrasport
România divizată! Proteste și contramanifestații în Capitală, ultrașii radicali au avut propria țintă: „Străzile sunt naționaliste, lor le pute ce e românesc!”

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat

Comentarii (12)
dejoc
dejoc  •  26 Octombrie 2010, 12:41

LA multi ani Capitane !

deko
deko  •  26 Octombrie 2010, 11:45

La Multi Ani Capitane ! Sanatate multa si Bafta

biiii
biiii  •  26 Octombrie 2010, 10:46

La Multi Ani CHIVU!

Vezi toate comentariile (12)
Comentează