Articol de GSP - Publicat sambata, 30 octombrie 2010 00:00
"Tricolorii" fără adăpost şi selecţionerul Mihai Rosuş au ascultat imnul pe nisipul din Rio.
Cît valorează un gol? Pe nisipul Copacabanei costă mult. Antrenorul echipei SUA s-a convins în cinci secunde. Atît a trecut între strigătul bucuriei, saltul de pe scaun şi şocul pierderii borsetei. Adio bani, cameră video şi carduri! Hoţii au acţionat în timpul meciului cu Costa Rica şi poliţiştii au ridicat din umeri: "Ce să facem? Aici e Rio. Trebuia să fii atent". La Homeless World Cup viaţa bate filmul.
"Nu aveam voie să purtăm ceasuri, să avem lucruri care să atragă atenţia. Într-o seară, am fost singur pe plajă. Au venit patru inşi să-mi ia tricoul. M-am băgat rapid într-un grup care făcea jogging şi am scăpat de ei. Pe stradă trag de tine să-ţi ia şapca sau orice li se pare interesant", a povestit Mihai Rosuş, coordonatorul "naţionalei" României de fotbal de stradă, echipă ce a inspirat şi documentarul "Australia", difuzat de HBO.
Prea scump pînă la statuia lui Iisus
O minge poate schimba lumea. E mai greu să învingă inerţia. România nu a găsit sponsori pentru Campionatul Mondial rezervat persoanelor fără adăpost. Ai noştri aveau nevoie de 4.000 de euro. A intervenit şi ghinionul. Fratele lui Ionuţ, unul dintre tinerii selecţionaţi de Rosuş, a suferit un accident şi a intrat în comă. "Am pierdut 550 de euro, pentru că am anulat un bilet de avion şi am cumpărat altul pentru un băiat din Iaşi". Totuşi, "tricolorii" au ajuns în Brazilia graţie firmei Vodafone, unul dintre partenerii competiţiei.
Mihai a rămas cu un regret. Fotbaliştii din lotul României n-au avut bani să urce la celebra statuie a lui Iisus, inaugurată în 1931 pe Muntele Corcovado. "Un bilet de tren costa 20 de dolari. Stăteam aproape de ea. Pe jos nu se putea ajunge, nu era trotuar".
Din 1997, Mihai Rosuş s-a implicat în proiectele sociale alături de fundaţia Metanoia din Timişoara. Dacă ar fi fost labil psihic, după profilul psihologic creionat de Răzvan Lucescu, s-ar fi dat bătut. Pînă la urmă, de ce nu renunţă? Ce vrea? "Dacă schimb viaţa cuiva, pentru mine e o victorie. Mă gîndesc tot timpul ce aş fi făcut eu în locul lor. După un Campionat Mondial rămîi cu amintiri pe viaţă. Sînt trataţi ca nişte oameni normali, ba li se mai cîntă imnul, li se cer autografe. I-am văzut fericiţi".
Rezultatele României în Brazilia (19-26 septembrie)
România - Irlanda (0-14), România - Canada (8-2), România - Cambodgia (9-1), România - Mexic (4-11), România - Cehia (1-6), România - Olanda (5-5, olandezii au cîştigat la penalty-uri), România - Anglia (4-7), România - Portugalia (2-5), România - Kenya (3-13), România - Austria (4-9), România - Luxemburg (8-5), România - Italia (1-5)
Fotbaliştii selectaţi de Mihai nu s-au putut pregăti decît cinci zile înaintea competiţiei, fiindcă nu au avut la dispoziţie un teren de antrenament. Rosuş a inaugurat recent un teren la dimensiuni standard (22/16), realizat din sponsorizări, în curtea fundaţiei Metanoia din Timişoara, pe strada Portalului nr. 61. Investiţia a costat 16.000 de euro.
Al treilea Mondial
România a participat pînă acum la trei campionate mondiale: Melbourne (2008), Milano (2009) şi Rio de Janeiro (2010). Următorul turneu final va fi găzduit de Paris (19-29 august 2011). Mondialul brazilian a fost cîştigat de gazde, care au învins în finală Mexicul cu 7-3. România a încheiat pe locul 22 din 43 de echipe, aceeaşi poziţie pe care a ocupat-o anul trecut. La Melbourne ai noştri s-au clasat pe locul 26. La primele două ediţii, lotul tricolor a fost pregătit de fostul internaţional Florin Bătrînu. Organizatorii au schimbat regulamentul, cerînd ca "naţionalele" să fie conduse de un fost participant la Homeless World Cup. Primul Mondial a avut loc în 2003, la Graz (Austria).
Un român în echipa Franţei
Dacă la precedentul turneu final, mai multe naţionale au avut români în componenţă, în Brazilia numai Franţa a mizat pe români. Au fost selecţionaţi trei conaţionali, însă la Rio a ajuns doar bucureşteanul Robert. Ceilalţi doi compatrioţi au refuzat să participe, fiindcă s-au temut de zborul cu avionul. În Brazilia a evoluat, în premieră, şi Palestina.
Colegi cu Denilson
Multe echipe au apelat la brazilieni pentru a-şi completa loturile. "Mexicanii au depus contestaţie şi am avut voie să luăm un singur brazilian. Pe al nostru l-am botezat Denilson, pentru că avea un nume complicat. Ştia trucuri, făcea bicicleta. Pe plajă, la Copacabana, se joacă fotbal nonstop. Mă bucur că am vizitat Maracana", a povestit Rosuş.
Lotul României la Rio de Janeiro
Andrei Profir (20 de ani) - La vîrsta de 6 ani a ajuns la bunici, fiindcă părinţii se certau des, erau violenţi. După doar un an, bunicii, care nu-l puteau creşte din pensie, l-au dus la orfelinat. Abia cînd a împlinit 15 ani l-au mai căutat părinţii. Prea tîrziu, n-a mai vrut să audă de ei. Andrei stă încă la orfelinat, este elev în clasa a XII-a la un liceu din Iaşi şi munceşte cu ziua.
Daniel Dorneanu (23 de ani) - A avut o copilărie normală, a urmat un liceu bun din Bucureşti, dar a căzut în patima drogurilor. A început cu ecstasy, a trecut la marijuana şi a ajuns să-şi injecteze heroină. A fost dependent de droguri timp de 8 ani. Din 2009 a intrat în programul "Teen Challenge".
Ioan Dumitru (24 de ani) - A fugit de acasă, din Reşiţa, la 7 ani, din cauza tatălui extrem de violent. A plecat cu fratele său la Timişoara, unde au locuit mai mulţi ani pe peronul gării. Lucrează pe unde apucă. Are o prietenă şi încearcă să-şi schimbe viaţa.
Daniel Pop (19 ani) - S-a născut la Satu Mare şi a fugit de acasă la Timişoara. A locuit pe străzile Complexului Studenţesc, unde a întîlnit-o pe Cristina. S-au căsătorit, au un copil împreună. Încă nu au o locuinţă şi nici un serviciu stabil.
Cum se joacă
- echipele sînt formate dintr-un portar şi trei jucători de cîmp
- dimensiunile terenului: 22 x16
- poarta are 4 metri lăţime şi 1,30 m înălţime
- portarul nu are voie să iasă din careu şi nici să înscrie
- unul dintre jucătorii de cîmp rămîne în jumătatea adversă tot timpul
- se joacă două reprize a cîte 7 minute
- penalty-ul se execută ca la hochei: jucătorul pleacă singur de la centrul terenului
- jucătorii nu au voie să evolueze decît la un singur campionat mondial
93% dintre participanţii la un Mondial îşi găsesc o nouă motivaţie să trăiască
29% dintre fotbalişti îşi găsesc o slujbă la finalul competiţiei
71% dintre persoanele fără adăpost, care au ajuns la un turneu final, mărturisesc că viaţa lor s-a schimbat semnificativ
3.000.000 de homeless sînt în Europa