FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA-U CLUJ, LUNI, 20:30, DIGISPORT ŞI GSP.RO

Bilaşco: "Dacă vremea continuă să fie aşa, ar fi bine să se amîne meciurile"

Articol de GSP - Publicat sambata, 04 decembrie 2010 00:00

Atacantul Stelei, Marius Bilaşco, a declarat că în cazul în care vremea va fi în continuare nefavorabilă, ar fi bine ca meciurile din Liga I să fie amânate, însă a precizat că speră să existe condiţii de joc.

"Trebuie să jucăm şi pe această vreme, nu avem încotro. Dacă vremea continuă să fie aşa, ar fi bine să se amâne meciurile. Însă vom vedea dacă se va mai schimba vremea. Noi sperăm să fie bine şi să putem juca pentru că altfel numai fotbal nu va mai fi", a spus Bilaşco, preluat de Mediafax.

El consideră că meciul de luni, cu Universitatea Cluj, va fi dificil.

"Orice meci este dificil în ziua de azi, astfel că şi cel cu Universitatea Cluj va fi unul greu. De această dată chiar este vital pentru noi să obţinem victoria.

Nu ne este teamă de Niculescu, dar îl respecăm foarte mult. Sperăm să fie cât mai multă lume la meci, pentru că în Ghencea aportul fanilor e foarte important, iar cu ajutorul lor se creează o presiune asupra adversarilor", a explicat Bilaşco.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gigi Becali, imediat după ce l-a auzit pe Dan Șucu la Palatul Parlamentului: „Pentru ce a făcut, nu mai intră în play-off!”
Superliga

„Bă, l-am văzut jucând, e bombă! Adu-l la Constanța!” » Hagi și Popescu dialog deschis despre nepotism la Farul: „Du-te în altă parte!”

Ce cote au stabilit casele de pariuri la înfruntarea Călin Georgescu vs Elena Lasconi, în turul 2 al alegerilor prezidențiale din România
Pariuri sportive
Ce cote au stabilit casele de pariuri la înfruntarea Călin Georgescu vs Elena Lasconi, în turul 2 al alegerilor prezidențiale din România

Fanii îi pot aduce un ultim omagiu lui Helmuth Duckadam, azi, pe Arena Națională » Toate informațiile de la stadion

Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor

Comentarii (3)
mmstoica1978
mmstoica1978  •  04 Decembrie 2010, 18:36

da chiar ,cum spune pinalty ,la munca ,lasa tu vremea

bek
bek  •  04 Decembrie 2010, 18:23

vai draga!!! o sa-i inghete piciorul cu care da el gol mereu, al drq putori ordinareee, dute baaaaa in Arabia, ca poate ti-o trag aia la rozeta cand nu joci bine !!!

ovidiughionoaia
ovidiughionoaia  •  04 Decembrie 2010, 17:08

A vorbit si celebrul atacant care da un gol la 50 de etape :))

Vezi toate comentariile (3)
Comentează