Articol de Dan Udrea, Remus Răureanu - Publicat duminica, 09 ianuarie 2011 00:00
Jucătorii Stelei au primit, la plecarea în vacanţă, un program individual de pregătire zilnică, iar cine nu l-a respectat va fi dat în vileag de o testare pe care antrenorii o vor face în Antalya
Steaua intră în rîndul marilor cluburi de afară care, după ce echipa ia o pauză mai mare de 10 zile, pot verifica potenţialul fiecărui jucător în parte, prin intermediul unor teste cu aparate speciale, şi pot lucra apoi individual cu fotbaliştii.
Teste, laptop, parametrii
Mai mult, în primul stagiu de pregătire din Antalya, care va începe la finalul săptămînii următoare, jucătorii vor avea parte de o altă surpriză. Vor fi testaţi pentru a se vedea dacă au fost profesionişti în pauza de iarbă, care a durat mai bine de 3 săptămîni.
Jucătorii vor purta nişte ceasuri speciale în jurul pieptului, dar şi la mînă, iar parametrii lor fizici vor fi introduşi într-un laptop. După ce datele vor fi procesate, Lăcătuş şi colaboratorii săi vor putea vedea exact cine a respectat programul individual de pregătire în vacanţă, dar şi cine a exagerat cu preparatele din porc de Sărbători şi chiar şi cine a consumat în exces alcool sau dulciuri.
"Cine n-a fost profesionist va fi depistat"
"Parametrii trebuie să se încadreze în anumite limite pentru cei care au fost ordonaţi, cei care n-au mîncat doar sarmale, cîrnaţi şi piftie şi cei care au îndeplinit norma de kilometri alergaţi în fiecare zi. În cazul celor care n-au făcut aşa ceva, parametrii vor fi în afara limitelor şi îi vom depista", a explicat un şef din Ghencea. Jucătorii vor încasa chiar şi amenzi dacă staff-ul tehnic va considera că s-a încălcat în mod grav "regulamentul de vacanţă".
"Cantonamentul din Antalya va fi cel mai profesionist stagiu realizat în istorie de vreo echipă din România"
Mihai Stoica, manager Steaua
30 de zile vor însuma cele două cantonamente ale Stelei din această iarnă: primul va avea 11 zile, iar cel de-al doilea 19 zile
Zenga a fost primul
Lăcătuş nu este cel dintîi antrenor al Stelei care le-a făcut jucătorilor un program individual pe tmpul vacanţei. Cel care a adus această regulă în Ghencea a fost Walter Zenga. La finalul pauzei sezonului 2004-2005, Zenga declara satisfăcut: "Nici un jucător n-a venit cu kilograme în plus, deci pot spune că acest lucru e mai de preţ decît orice victorie din turul campionatului". Steaua a luat titlul la finalul lui 2004-2005.
"S-a făcut o mare greşeală cu Matei"
Antrenorul Pandurilor, Petre Grigoraş, a comentat în termeni duri faptul că elevul său, Gabriel Matei, a semnat cu Steaua. "E o mare greşeală că s-a anunţat acest transfer de acum pentru că poate fi cu două tăişuri, jucătorul poate fi cu gîndul mai mult la viitoarea lui echipă şi noi putem să nu mai avem atîta încredere că el va pune piciorul la meciurile care au mai rămas din retur"
Steaua ca Şahtior
Gigi Becali şi-a dezvăluit planurile pe care le are cu Steaua în anii următori. "Vreau ca în doi, trei ani să fac ce a făcut Mircea Lucescu la Şahtior. Adică să iau jucători tineri, români. Noi, la fotbal, din punctul de vedere al talentului, ne apropiem de brazilieni, dar trebuie să ai pe cineva care să-i şlefuiască. Dacă Lucescu ar fi fost în România, ce a reuşit să facă în Ucraina ar fi făcut şi aici. Mircea Lucescu e unic", a declarat Gigi Becali.
Lăcătuş e în Spania
Antrenorul Stelei a plecat în urmă cu cîteva zile la Oviedo pentru a-şi duce soţia şi fetiţa acasă. Lăcătuş va rămîne acolo inclusiv astăzi şi va reveni în ţară mîine dimineaţă, cînd e programată şi reunirea echipei. Fata lui studiază în Spania la un liceu care îl costă pe Lăcătuş 600 de euro pe lună.
Boloni, ironic cu Gigi
După ce a preluat-o pe Lens, Ladislau Boloni a explicat de ce nu a fost tentat de o revenire în Liga 1, acolo unde s-a vorbit că ar fi fost dorit de Steaua şi CFR. "Nu m-a încîntat deloc. De ce? Fiindcă nu vreau să accept să fiu apoi dat afară de un patron fără educaţie", a spus Boloni.
- Gigi Becali a explicat de ce nu a dorit să-l cedeze pe Stancu la Cesena sau la
Udinese: "Eu sînt mai bogat ca patronii acestor echipe, cum să plece Bogdan la ei? Niciodată aşa ceva!".
- Singura noutate a Stelei la reunirea de mîine va fi Nicolae Dică, jucător adus înapoi liber de contract după despărţirea lui de Catania. Dică plecase din Ghencea în iulie 2008 pentru două milioane de euro.