FOTBAL  »  Superliga  »  FC BRAŞOV

Ilyes împlineşte mîine 37 de ani: "Nu aştept să fiu huiduit, mă retrag singur"

Articol de GSP - Publicat joi, 03 februarie 2011 00:00 / Actualizat joi, 03 februarie 2011 15:58

Capitanul lui FC Brasov, Robert Ilyes, a acordat un interviu pentru site-ul oficial al clubului. Maine, el implineste 37 de ani, o varsta la care majoritatea jucatorilor si-au agatat de mult timp ghetele in cui.

Venit in urma cu patru ani la Brasov, Ilyes  ramane liderul echipei si spune ca ii este teama de ziua cand va fi nevoit sa se retraga.

- Robert, care este secretul longevitatii fotbalistice? Vineri implinesti 37 de ani, varsta la care majoritatea jucatorilor si-au incheiat demult cariera…

- Secretul este viata sportiva. Atunci cand termini antrenamentul nu-ti poti permite sa faci altceva decat odihna. Primul lucru dupa antrenament este sa stau cat mai mult la refacere. De multe ori sunt ultimul jucator care pleaca din vestiar.

Primul lucru pe care-l fac atunci cand ajung acasa dupa antrenament este sa dorm cate doua ore. Fara acest program cred ca  nu te poti reface fizic suta la suta pentru un nou antrenament. Serile le petrec acasa, sau ies cu prietenii la un biliard sau la un film.

- Care este diferenta dintre Robert Ilyes  cel care venea in 2007 la Brasov si jucatorul de acum?

- Nu cred ca sunt mari diferente, am ramas acelasi jucator, acelasi om. Acum parca am o mai mare ambitie si dorinta de a juca , pentru ca stiu ca trec anii si imi este frica de momentul in care trebuie sa agat ghetele in cui. Poate de aceea am o motivatie in plus fata de anii trecuti.

- Din vara ce planuri ai?

- Nu stiu ce voi face. Deocamdata nu ma gandesc la viitor, ci doar la prezent. Nu vreau sa dezamagesc oamenii si sa ajung sa fiu huiduit pe stadion. Atunci cand o sa simt ca nu pot face fata fizic o sa plec singur.  Dimineata cand ma trezesc simt inca placerea de a merge la antrenamente. Acest lucru ma face sa continuu.

- Cel mai frumos moment petrecut la FC Brasov?

- Cred ca promovarea in prima liga. Pacat ca a plecat Razvan de la Brasov pentru ca formasem o echipa foarte buna si sunt convins ca daca ar mai fi ramas jucam intr-o cupa europeana. Atunci cand Razvan a plecat de la Brasov am suferit.

- Antrenor sau un post in conducerea clubului?

- Cred ca mai curand un post in conducerea clubului. Antrenor nu, pentru ca sunt prea impulsiv. In general sunt un tip calm, dar este foarte greu sa te controlezi atunci cand rezultatul iti este defavorabil. Pur si simplu, nu-mi place sa pierd.

- Ce faci dupa o infrangere?

- Ma inchid in mine si nu pot dormi pana la 3 dimineata.  Nu vorbesc cu nimeni. Ma retrag in coltul meu si incerc sa revad meciul in minte si sa vad ce am facut bine si unde am gresit.

- Marele regret al carierei?

- Ca nu am jucat in Liga Campionilor. Nu pot uita meciul cu Anderlecht, dupa ce aveam 2-0 la pauza, iar apoi  sa pierzi meciul si implicit calificarea in grupele Ligii.  Este dureros.


Curiozitati

Sporturile preferate in afara de fotbal: Hochei pe gheata si fotbal-tenis

Cel mai frumos stadion pe care a fost: De Kuip – Rotterdam

Echipa preferata: Barcelona

Jucatorul preferat: Messi

Mancare preferata: gulas,  paste

Filmul preferat: Spartacus

Masina preferata: Audi

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Rezultat NĂUCITOR în Suedia - Ungaria, primul meci tare de la Europeanul de handbal » Fanii din Fonix Arena dădeau perplecși din umeri!
Handbal
Rezultat NĂUCITOR în Suedia - Ungaria, primul meci tare de la Europeanul de handbal » Fanii din Fonix Arena dădeau perplecși din umeri!
După Dinamo - Sepsi, Cîrjan dezvăluie ce discuție a auzit între adversari și le bate obrazul criticilor: „Râdeați de mine!”
Superliga
După Dinamo - Sepsi, Cîrjan dezvăluie ce discuție a auzit între adversari și le bate obrazul criticilor: „Râdeați de mine!”
Costică Buceschi, protagonistul unui moment istoric la Campionatul European de handbal feminin
Handbal
Costică Buceschi, protagonistul unui moment istoric la Campionatul European de handbal feminin

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat


Comentarii (6)
rorika
rorika  •  24 Februarie 2011, 10:50

Un model de urmat pentru toti tinerii!

 •  22 Februarie 2011, 13:50

LA MULTI ANI ! ILIES MULT SUCCES IN RETUR.

claudiano
claudiano  •  05 Februarie 2011, 02:25

LA MULTI ANI cpt.respect ROBERT ILIES

Vezi toate comentariile (6)
Comentează