GSP SPECIAL  »  DIVERSE  »  PROBLEME PENTRU PINALTI

Gheorghe Ştefan este audiat la DNA într-un dosar privind o tranzacţie cu un teren

Gheorghe Ştefan este preşedintele de onoare al clubului de fotbal Ceahlăul Piatra Neamţ
Gheorghe Ştefan este preşedintele de onoare al clubului de fotbal Ceahlăul Piatra Neamţ

Articol de GSP - Publicat marti, 15 martie 2011 00:00 / Actualizat marti, 15 martie 2011 14:29

Primarul din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, s-a prezentat, astăzi la Direcţia Naţională Anticorupţie ( DNA), fiind citat pentru a fi audiat într-un dosar, au declarat surse judiciare. Procurorii anticorupţie i-au luat lui Ştefan declaraţii într-un dosar în care fiica sa este acuzată că a dat un tun imobiliar.

Este vorba de un teren care a aparţinut primăriei din Piatra Neamţ, iar în acest caz, DNA Bacău a dat, acum doi ani, soluţia de neîncepere a urmăririi penale, notează realitatea .net.

În luna septembrie a anului trecut omul de afaceri Iulian Luca l-a acuzat pe Ştefan de abuz în serviciu, tulburare de posesie, şantaj şi nerespectarea hotărîrilor judecătoreşti. Potrivit surselor citate, proprietarul terenului de lîngă autogara din Piatra Neamţ, care a aparţinut fostei societăţi de transport a oraşului, a depus la DNA Bacău, în 2006, o plîngere penală la adresa lui Gheorghe Ştefan.

Ulterior, în urma anchetei, DNA Bacău a dispus, în aprilie 2007, neînceperea urmăririi penale în acest dosar. Proprietarul terenului a trimis plîngeri faţă de soluţia de neîncepere a urmăririi penale mai multor instituţii, inclusiv DNA central. Cazul a reintrat astfel în atenţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie, care a considerat că în cauză nu a fost făcută o cercetare completă la DNA Bacău

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gigi Becali plătește salariile la încă o echipă din Superliga: „A promis că ne trimite banii”
Superliga
Gigi Becali plătește salariile la încă o echipă din Superliga: „A promis că ne trimite banii”
Imaginile zilei vin de la Catedrala Patriarhală » Cum s-a afișat Gigi Becali de Bobotează: în bocanci și pantaloni de piele
Diverse
Imaginile zilei vin de la Catedrala Patriarhală » Cum s-a afișat Gigi Becali de Bobotează: în bocanci și pantaloni de piele
Cristina Ich, fosta iubită a lui Alex Pițurcă, a fost cerută în căsătorie: „Este logodnicul meu!”
Stiri extrasport
Cristina Ich, fosta iubită a lui Alex Pițurcă, a fost cerută în căsătorie: „Este logodnicul meu!”

Un nou transfer la FCSB! Gigi Becali, pentru GSP: „Luni dăm banii. Merge în cantonament”

Dinamo a ajuns în Antalya » Din Turcia, „câinii” anunță categoric: „Locul nostru e în play-off!”


Comentarii (2)
illiebalaci
illiebalaci  •  15 Martie 2011, 15:58

Asta a avut impresia ca daca a fugit la PDL are voie sa fure grupa mare. Basescu cum il stim baiat "recunoscator" s-ar putea sa-i puna o vorba buna la DNA, macar sa-l sperie un pic

mihaienache
mihaienache  •  15 Martie 2011, 14:52

inca nu e la puscarie?.....crocodilul asta trebuia de mult sa fie la bulau !!!

Vezi toate comentariile (2)
Comentează