FOTBAL  »  NATIONALA  »  NOUL STADION NAŢIONAL

Acoperişul de pe National Arena urcat pe jumătate: "Într-o săptămînă îl ridicăm complet"

Lucrări la stadionul National Arena +11   FOTO
Lucrări la stadionul National Arena

Articol de - Publicat joi, 31 martie 2011 00:00 / Actualizat vineri, 01 aprilie 2011 16:00

Inelul de cabluri pentru acoperiş a fost ridicat la jumătatate, iar finalizarea acestuia se va încheia la sfîrşitul săptămînii viitoare. Fiecare cablu de acoperiş a fost deja întins. Conform informaţiilor primite de la constructor, suprafaţa acoperişului va fi de 29.600 mp, iar suprafaţa acoperişului retractabil din interior de 9.650 mp.

"Se lucrează cu multă atenţie la ridicarea acoperişului pentru că este o muncă de migală. În orice caz, sîntem în grafic, o luăm treptat, iar într-o săptămînă îl ridicăm complet", au precizat constructorii.

Acoperişul fix exterior este alcătuit dintr-un inel de compresiune din oţel avînd forma ovală în plan, cu diametrul longitudinal de circa 240 de metri şi unul transversal de circa 205 metri. Acest inel este susţinut de 40 stîlpi verticali, la o înălţime de 50 de metri deasupra solului. Acoperişul cu membrană retractabilă deasupra cîmpului de joc măreşte posibilitatea utilizării stadionului ca arenă polivalentă. Acoperişul interior protejează terenul de fenomentele meteorologice, asigurînd astfel un spaţiu acoperit pentru concerte.

În timp ce constructorii lucrează la ridicare acoperişului în interior se munceşte din zor la finisaje şi mobilarea lojelor, pe parcurs ce acestea sînt finalizate. După terminarea tuturor lucrărilor interioare şi ridicarea completă a inelului de cabluri pentru acoperiş, se va începe montarea nocturnei, care va fi în interiorul arenei pe inelul de la ultimul nivel. Ultima operaţiu la noul stadion, va fi montarea gazonului.

În momentul de faţă stadiul fizic al National Arena se prezintă în felul următor:
- structura de rezistenţă finalizată
- structura metalică acoperiş finalizată
- scaunele montate în proporţie de 85%
- inelul de cabluri pentru acoperiş finalizat, urmînd ridicarea acestuia
- instalaţiile executate în proporţie de 70%, centrala termină a fost pusă în funcţiune
- finisaje execute în proporţie de 70%
- s-a început mobilarea lojelor
- situaţia financiară în luna martie: 78% din total proiect
- au început lucrările exterioare
- nu există probleme de ordin financiar, au fost achitate toate situaţiile de plată ale antreprenorului
- nu există întîrzieri faţă de grafic.

VEZI AICI INFOGRAFIA HI TECH A STADIONULUI NATIONAL ARENA

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Călin Georgescu, 3 declarații despre teme fierbinți din sport: „A venit partenerul nostru strategic din NATO... La Paris, a fost un desfrâu anost!”
Special
Călin Georgescu, 3 declarații despre teme fierbinți din sport: „A venit partenerul nostru strategic din NATO... La Paris, a fost un desfrâu anost!”
Gigi Becali, candidat AUR la parlamentare, a văzut rezultatele exit-poll-urilor și a reacționat cu un derapaj grolosan » Pe cine susține în turul 2
Stiri extrasport
Gigi Becali, candidat AUR la parlamentare, a văzut rezultatele exit-poll-urilor și a reacționat cu un derapaj grolosan » Pe cine susține în turul 2
Cine este Călin Georgescu, candidatul-surpriză din turul 2 al alegerilor prezidențiale » Ce sport extrem practică
Stiri extrasport
Cine este Călin Georgescu, candidatul-surpriză din turul 2 al alegerilor prezidențiale » Ce sport extrem practică

Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”

Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?


Comentarii (11)
decaraiman
decaraiman  •  01 Aprilie 2011, 00:03
Postat de decaraiman pe 01 Aprilie 2011, 00:02

kkt rasilor mai tu chiar esti atat de inapoiat mintal? ii spune NATIONAL nu dinamo si apartine cum zicea nea nicu poporului cine plateste joaca pe el fraiere bai dinamovisti astia chiar au un grad ridicat de retard

alinare asa e mai bine ? mai trebuie stelute?

decaraiman
decaraiman  •  01 Aprilie 2011, 00:02
Postat de sylviu_dinamo pe 31 Martie 2011, 19:24

asta e stadionul lui dinamo....oile mai au de pascut pan sa joace pe un asemenea stadion. forzza dinamo

kkt rasilor mai tu chiar esti atat de inapoiat mintal? ii spune NATIONAL nu dinamo si apartine cum zicea nea nicu poporului cine plateste joaca pe el fraiere bai dinamovisti astia chiar au un grad ridicat de retard

george_radoi2004
george_radoi2004  •  31 Martie 2011, 23:16

@sylviu_dinamo , stadionul lui dinamo ? =))) , nici in 20 de ani nu o sa aibe dinamo stadion ca asta=)))) , platiti chirie si credeti ca este al vostru ?:))) , sunteti foarte nostimi :))

Vezi toate comentariile (11)
Comentează
Close