Articol de GSP - Publicat sambata, 02 aprilie 2011 00:00 / Actualizat luni, 04 aprilie 2011 11:04
Fostul atacant al campioanei CFR Cluj, Lacina Traore, a marcat pentru formaţia Kuban Krasnodar în partida pe care ruşii au cîştigat-o pe propriul teren în faţa lui Spartak Moscova, scor 3-1.
Ivorianul a înscris în minutul 45, din lovitură de la 11 metri, primul gol al partidei şi a ieşit de pe teren în minutul 70. Spartak a egalat în minutul 49, prin Ibson, dar formaţia antrenată de Dan Petrescu a preluat din nou conducerea prin Vladislav Kulik, în minutul 58. În minutul 88, Davidov a ridicat scorul la 3-1 pentru gazde.
La Kuban a început meciul ca titular şi Dacian Varga, care a primit şi un cartonaş galben în minutul 76.
Pentru atacantul în vîrstă de 20 de ani este primul gol în campionatul din Rusia.