INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ANGLIA / MAN. UTD - CHELSEA 2-1

Manchester United, la un punct de campionat » Mat de titlu

Vidici (stînga) înscrie de lîngă Ivanovici şi face 2-0 pentru ManU în minutul 23
Foto: Reuters
Vidici (stînga) înscrie de lîngă Ivanovici şi face 2-0 pentru ManU în minutul 23 Foto: Reuters

Articol de - Publicat luni, 09 mai 2011 00:00 / Actualizat luni, 09 mai 2011 10:39

United a cîştigat bătălia pentru Premier şi mai are nevoie de un singur punct din ultimele două etape pentru a fi campioană


VEZI AICI REZUMATUL PARTIDEI MANCHESTER UNITED - CHELSEA 2-1!

Campionatul e al lui Manchester United. "Diavolii" au rezolvat ieri şi "şocul" cu Chelsea (2-1) şi sînt la un punct de al 19-lea titlu. Nou record în Anglia! Chelsea? Albaştrii încheie sezonul fără trofeu, iar dacă e să dăm crezare tabloidelor britanice, managerul Carlo Ancelotti va fi îndepărtat.

Derby-ul a fost decis în nici jumătate de oră de la întîiul fluier al fostului poliţist Howard Webb. Veritabili cai troieni în apărarea albastră, David Luiz şi Ivanovici le-au deschis gazdelor porţile larg spre victorie încă din primul minut. Luiz a gafat la primul gol, al lui "Chicharito" Hernandez, iar Ivanovici la al doilea, reuşit de Vidici. Managerul Ancelotti a corectat lucrurile la pauză, pe jumătate, luîndu-l din joc doar pe brazilian.

La reluare a intrat în scenă şi arbitrul. Webb, care-l iertase pe Ivanovici de-un al doilea "galben" (41), i-a refuzat lui United un penalty clar: fault Terry la Valencia. Iar în locul unui posibil 3-0 s-a făcut imediat 2-1 (Lampard). Revenită în joc, Chelsea a presat, dar mai aproape de gol a fost United. Numai că Rooney şi Hernandez au irosit ocazii incredibile.


6 puncte o separă în acest moment pe United de Chelsea în fruntea clasamentului, cu două etape înainte de final


MANCHESTER UNITED - CHELSEA 2-1
(Hernandez 1, Vidici 23 - Lampard 69)

UNITED: Van der Sar - Fabio (88 Smalling), Ferdinand, Vidici, O'Shea (46 Evans) - Valencia, Carrick, Giggs, Park Ji-sung - Rooney, Hernandez. Antr. A. Ferguson
CHELSEA: Cech - Ivanovici, David Luiz (46 Alex), Terry, A. Cole - Mikel (46 Ramires), Lampard, Essien - Kalou (62 F. Torres), Drogba, Malouda. Antr. C. Ancelotti

A arbitrat Howard Webb

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Soția lui Dan Șucu, reacție după victoria lui Călin Georgescu: „De ce punem mai întâi ștampila și abia apoi căutăm în DEX?”
Stiri extrasport
Soția lui Dan Șucu, reacție după victoria lui Călin Georgescu: „De ce punem mai întâi ștampila și abia apoi căutăm în DEX?”
Gigi Becali a vrut să-l scoată de pe teren: „Întâi m-a enervat, apoi m-a contrazis”
Superliga
Gigi Becali a vrut să-l scoată de pe teren: „Întâi m-a enervat, apoi m-a contrazis”
Și-a umilit coechipierul! Jurnaliștii n-au dubii: „Ianis Hagi i-a arătat cum trebuie să joace un număr 10 la Rangers”
Stranieri
Și-a umilit coechipierul! Jurnaliștii n-au dubii: „Ianis Hagi i-a arătat cum trebuie să joace un număr 10 la Rangers”

A câștigat Cupa Campionilor cu Steaua și i-a făcut campanie lui Călin Georgescu: „E o mârșăvie și o idioțenie să spui că e un candidat pro-Putin și pro-legionari. Plec din țară dacă va câștiga Lasconi”

Călin Georgescu, 3 declarații despre teme fierbinți din sport: „A venit partenerul nostru strategic din NATO... La Paris, a fost un desfrâu anost!”


Comentarii (1)
gal_stefan
gal_stefan  •  09 Mai 2011, 09:58

WE ARE THE CHAMPIOS,GO GO UNITED!!!!!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează