Articol de GSP - Publicat marti, 10 mai 2011 00:00 / Actualizat marti, 10 mai 2011 11:54
Nigerianul Emeghara a revenit titular la Steaua, după ce lui Bonfim i-a fost reziliat contractul. Înainte de asta, fundaşul nu prindea primul "11" nici în Liga a II-a.
Ifeany Emeghara a suferit o transformare majoră în doar o lună de zile. Fundaşul nigerian a ajuns ca în 30 de zile să facă saltul de la eterna rezervă la echipa a doua a Stelei ca titular de drept la prima echipă.
Fotbalistul de 27 de ani a fost trimis la formaţia secundă de Sorin Cîrţu. Mai mult, fundaşul se pregătea doar cu tineretul Stelei, însă la final de săptămînă nu evolua deloc în Liga a II-a.
Rezerva lui Vătăjelu şi Lică
Din titular în Liga Campionilor, Emeghara a ajuns să nu mai fie titular nici la Steaua II. În faţa sa, Liţă Dumitru îi prefera pe mai tinerii Lică sau Vătăjelu. Eme nu intra deloc pe teren, indiferent de adversar. Echipa secundă din Ghencea este penultima în Liga a II-a şi este ca şi retrogradată în Liga a III-a.
Îi expiră contractul la vară
Nigerianul nu mai este în graţiile conducerii din Ghencea deoarece în doar trei săptămîni îi va expira înţelegerea cu trupa din Ghencea. Cum Eme a refuzat prelungirea pentru 10.000 de euro pe lună, Steaua nu mai conta pe acesta. Totul s-a schimbat însă în momentul în care roş-albaştrii au renunţat la serviciile brazilianului Eder Bonfim: africanul a revenit direct titular la meciul cu Bistriţa, din etapa a 30-a, el evoluînd titular şi în următoarele două partide, cu Rapid şi cu Gaz Metan. Emeghara va fi titular şi la Braşov, în returul semifinalei de Cupă, meci programat miercuri, ora 20:45, în direct pe ProTV şi liveTEXT pe gsp.ro
5,38 este media notelor lui Emeghara în Gazeta Sporturilor în acest sezon, el evoluînd în 8 meciuri
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”