SPORTURI  »  AUTO  »  NOUTĂŢI AUTO

FOTO Iată modelul Ford ce va fi produs la Craiova din 2012

Articol de GSP - Publicat miercuri, 15 iunie 2011 00:00 / Actualizat miercuri, 15 iunie 2011 20:09

Compania Ford a confirmat că, începând din ianuarie 2012, la uzina de la Craiova va fi construit modelul B-Max, precum şi un nou motor cu trei cilindri 1.0 EcoBoost. De asemenea, aceeaşi fabrică va produce un nou model de clasă mică.

Directorul executiv al Ford România, Henrik Nenzen, a declarat că fabrica de la Craiova va deveni o unitate specializată în producţia de vehicule aparţinând clasei mici (B), care va permite companiei Ford să creeze sisteme eficiente de coordonare în ceea ce priveşte componentele şi furnizorii, pentru vehicule similare din punct de vedere al dimensiunilor, precum şi să crească eficienţa.

Potrivit lui Nenzen, Ford îşi păstrează angajamentul de a investi peste 675 milioane de euro şi de a transforma fabrica din Craiova într-o unitate de producţie modernă şi competitivă la nivel global.

Ford B-MAX este un model inovator în clasa mică, cu o caroserie care elimină stâlpul central şi dispune de uşi glisante care, spre deosebire de alte modele din clasa sa, B-Max va permite un acces facil în interior, deschiderea fiind de 1,5 metri.

În prima parte a anului 2012, la Craiova va fi demarat şi procesul de producţie al motorului 1.0 EcoBoost, unul dintre cele mai avansate propulsoare din punct de vedere tehnologic, dar şi al eficienţei. Motorul în trei cilindri are performanţe identice cu ale unui motor în patru cilindri, însă cu un consum şi un nivel de emisii mult mai reduse.

sursa: jurnalul.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ce lovitură! „Titanul” Germaniei cumpără clubul din Europa împotriva căruia a câștigat Cupa UEFA
Campionate
Ce lovitură! „Titanul” Germaniei cumpără clubul din Europa împotriva căruia a câștigat Cupa UEFA
După Dorinel, potopul » Plecări în masă la Oțelul Galați: încă 3 jucători se despart de club
Superliga
După Dorinel, potopul » Plecări în masă la Oțelul Galați: încă 3 jucători se despart de club
„Cine e cel mai frumos bărbat din fotbalul românesc?” » Anamaria Prodan are un favorit-surpriză: „Mi-a plăcut toată viața”
Superliga
„Cine e cel mai frumos bărbat din fotbalul românesc?” » Anamaria Prodan are un favorit-surpriză: „Mi-a plăcut toată viața”

Singura condiție ca Dan Negru să mai prezinte un Revelion: „Doar așa o fac, dar e imposibil să se mai întâmple”

CFR Cluj i-a adus atacant din Italia lui Dan Petrescu: „Îl vom prezenta după Revelion” » GSP știe numele și detaliile afacerii


Comentarii (1)
mariuste2003
mariuste2003  •  16 Iunie 2011, 10:39

da,dar stalpul central are si el rolul lui intr-un accident..la asta nu s-au gandit?

Vezi toate comentariile (1)
Comentează