Articol de Andrei Crăiţoiu - Publicat vineri, 05 august 2011 00:00 / Actualizat duminica, 07 august 2011 02:32
Noul stadion National Arena e gata! Au fost montate băncile de rezerve, s-a asfaltat suprafaţa din jurul terenului, iar în următoarele ore gazonul va fi marcat. Cele două porţi au fost fixate, iar instalaţia de nocturnă funcţionează în totalitate. Fiecare scaun de pe arenă a fost curăţat.
Pentru delimitarea tribunelor de peluze s-au montat garduri de plexiglas doar la nivelul inferior. În această seară, constructorii vor părăsi definitiv stadionul. Băncile tehnice sunt la nivelul gazonului şi sunt prevăzute cu sisteme de încălzire a scaunelor.
Chiar dacă nu jucăm cu Argentina pe 10 august, Primăria a decis ca mîine, începînd cu ora 17:00, stadionul să fie deschis pentru toată lumea pînă după miezul nopţii!
În urmă cu aproximativ 3 luni, peste 20.000 de bucureşteni au vizitat şantierul stadionului, cînd erau montate doar 70 la sută din scaune, acoperişul retractabil nu era ridicat şi nici cubul video montat. Gazeta vă va ţine la curent cu modalităţile de acces în "Seara porţilor deschise".
Potrivit directorului PMB, Bogdan Hreabcă, lucrările la partea interioară a stadionului vor fi finalizate chiar în cursul zilei de vineri, singura parte de anvergură care urmează să mai fie realizată fiind parcarea supraterană. Stadionul va fi inaugurat la 6 septembrie, cu meciul de fotbal România-Franţa, iar în 2012 va găzdui finala UEFA Europa League.

Cei prezenţi în noaptea de 6 August la acest eveniment special vor avea ocazia de a face un tur al Arenei Naţionale, de a testa scaunele spectatorilor şi de a vizita tribunele şi peluzele. De asemenea, invitaţii vor avea oportunitatea să vadă, în premieră, instalaţia de nocturnă, formata din 264 de reflectoare, care va scălda în lumină stadionul pe timpul nopţii.
Punctele de acces în stadion sunt:
- intrarea Pierre de Coubertin
- intrarea din b-dul Basarabiei
- intrarea din str. Maior Coravu
Liniile de troleibuz 86 şi 90 – pentru intrarea Pierre de Coubertin
Linia de autobuz 104 – pentru intrarea Pierre de Coubertin
Liniile de tramvai 40 si 56 – pentru intrarea de pe b-dul Basarabiei
Metrou:
În direcţia Dristor 2, până la Piaţa Muncii, după care luaţi autobuzul 104 sau mergeţi pe jos, spre str. Pierre de Coubertin.