Articol de GSP - Publicat sambata, 20 august 2011 00:00 / Actualizat sambata, 20 august 2011 22:01
Echipele de start la U Cluj - Petrolul:
"Derby de România" parcă îşi consumă un nou episod în această seară, la Mediaş, la confruntarea dintre U Cluj şi Petrolul.
Este suficient să ne uităm pe loturile celor două echipe pentru a vedea că nu mai puţin de 12 jucători ai celor două echipe au evoluat în trecut pentru Dinamo sau Steaua.
La U Cluj, Laurenţiu Marinescu a evoluat în sezonul trecut la Steaua, Adrian Cristea şi Claudiu Niculescu au jucat pentru Dinamo, în timp ce Alex Păcurar şi Gabriel Boştină au purtat tricourile ambelor echipe. Dintre jucătorii aflaţi pe bancă, Abrudan a evoluat la Steaua, iar Florin Matache şi Elias Bazzi au jucat la Dinamo.
În tabăra Petrolului, Pompiliu Stoica şi Florentin Dumitru au cîştigat titlul cu Steaua, iar Daniel Opriţa a evoluat în ambele tabere. Rezerva Mitea a jucat şi el la Dinamo.
Şi la nivelul băncii tehnice rivalitatea persistă. Ionuţ Badea (U Cluj) a evoluat în "Ştefan cel Mare", în timp ce antrenorul Petrolului, Valeriu Răchită, a cunoscut gloria la Steaua.
U Cluj: M. Popa - Unguruşan, Szukala, Pele, Grecu - Păcurar, Marinescu, Boştină - Cristea, Cl. Niculescu, N. Tony
Rezerve: Matache, Mendy, Abrudan, Bazzi, Cojocnean, Achim, Nasser
Antrenor: Ionuţ Badea
Petrolul: Zendeli - Străuţ, R. Barbu, Sipovici, P. Stoica - Fl. Dumitru, Enescu - Opriţa, V. Negru, Bărbulescu- Apostu
Rezerve: Zimmermann, Stoimirovici, Komazec, Borza, M. Tudor, Milea, Mitea
Antrenor: Valeriu Răchită
U Cluj - Petrolul se joacă ACUM, în direct la DigiSport şi liveTEXT pe GSP.ro. Vezi aici comentariul liveTEXT al meciului!
Surpriza anului: pe cine vrea Pep Guardiola să aducă la Manchester City până se va reface Rodri!