Articol de Luminiţa Paul - Publicat sambata, 12 noiembrie 2011 00:00 / Actualizat vineri, 11 noiembrie 2011 22:43
Idolii nu îmbătrînesc niciodată. Nici măcar nu-şi schimbă vîrsta, rămîn fixaţi într-un anumit moment, dulce şi irepetabil, cît timp mai rămîne pe lumea asta cineva care să şi-i amintească exact aşa cum erau atunci.
Dacă nu credeţi, căutaţi exerciţiul Nadiei la paralele de la Montréal. Cel din concursul liber ales. Preţ de 40 de secunde, vă veţi ţine respiraţia văzînd o fetiţă slăbuţă cum prinde barele în ultima clipă, cum trece de la una la alta cu o viteză şi o siguranţă incredibile. Ca şi cum ar bea un pahar cu apă. Ca şi cum ar culege o floare. Ca şi cum ar răspunde unui zîmbet. Aceea e Nadia eternă.
Nadia din carne şi oase va împlini mîine 50 de ani. O viaţă complexă, cu multe lumini şi vagi umbre. Indienii navajo aveau un obicei: nu lăsau nici o oală neciobită pentru a nu-şi supăra zeii. Perfecţiunea era rezervată doar acelora. Nadia a fost perfectă acum 30 de ani. Haideţi să nu-i rupem nici o toartă, s-o păstrăm aşa pentru totdeauna! Zeii nu se vor opune!