Articol de Alex Nicodim (foto) - Publicat luni, 28 noiembrie 2011 00:00 / Actualizat luni, 28 noiembrie 2011 08:55
Expediţia în care va fi însoţit de omul de afaceri Romeo Dunca este o premieră românească: trei săptămîni, la -45 de grade, pentru ca drapelul tricolor să fluture la capătul Pămîntului
La 47 de ani, Cornel Galescu seamănă puţin cu Dorinel Munteanu, amîndoi născuţi în Munţii Banatului. Alpinistul rosteşte cuvintele apăsat, cu o seriozitate adîncă pe care o bănuieşti doar la cei ce au depăşit surîzînd limitele umane. În sala Primăriei Caransebeş, Coco e înconjurat de o sută de copii şi bătrîni, veniţi să-i ureze drum bun. Chipul îi tresare doar cînd îşi ia la revedere de la familie. În rest, o fericire stranie îl îmbrăţişează dinlăuntru: "Nu plec! De fapt, sînt chemat".
"Îmi pasă de demnitate. Poate prea mult"
- Se apropie sărbătorile. Economiile se prăbuşesc. O nebunie: primul român, pe schiuri, la Polul Sud!
- Voi aveţi, la Gazetă, un slogan: "Ne pasă de sport. Poate prea mult". Ei bine, eu pot spune: "Îmi pasă de demnitate. Poate prea mult". Anul acesta se împlineşte un secol de cînd Amundsen a ajuns pentru prima oară la Polul Sud. Iar în 1896 Emil Racoviţă a întreprins în zona aceea celebra expediţie cu vasul Belgia. Vreau să ajung acolo pe schiuri, iar steagul României să fluture demn.
- Merită riscurile şi sacrificiile?
- Cred că sportul extrem e unul din puţinele domenii în care România nu a pierdut teren. Dacă ne uităm la fotbal, baschet, sisteme bancare, exploatarea resurselor, ar trebui să renunţăm! În explorări încă sîntem sus şi e obligatoriu să rămînem aşa.
"Naţionala" lui Hagi îmi producea un tremur ciudat, emoţie şi bucurie. Drapelul se lega în minte de performanţa sportivă. Vreau să văd drapelul la Polul Sud, e ceea ce pot să fac eu în partea mea de sport"
"Rişti să mori de 50 de ori într-o expediţie"
- Unde crezi că va fi cel mai greu în aceste trei săptămîni?
- De pe 29 noiembrie pînă pe 4 decembrie e simplu, cu avionul spre Madrid, Santiago de Chile, Punta Arenas. Mai departe, nu ştiu. Vîntul ajunge şi la 150 de km/h acolo. Vom fi în noaptea polară, adică zi continuă. De frig nu vorbesc. Cel mai greu va fi cînd apare gîndul renunţării.
- Şi te-ai obişnuit cu el? Ştii cînd e gata să izbucnească?
- Renunţarea nu e firească, gîndul însă e perfect normal. Din experienţă, într-o astfel de expediţie există riscul să mori de 50-60 de ori. Cu cît eşti mai aproape de final, cu atît instinctul fascinant de conservare al organismului joacă mai bine. Mai sînt şi momente critice concrete, în care te salvează pregătirea: în expediţia la Polul Nord, colegul meu Romeo Dunca a căzut în apă pentru cîteva zeci de secunde. A trebuit să se schimbe de hainele ude în timp record şi nu e tocmai uşor să stai gol la acea temperatură. Există cazuri de temerari cărora le-au fost tăiate degetele de la mînă doar pentru că au încercat să filmeze şi au ţinut prea mult mîna neprotejată în frig.
- Cînd trebuie, totuşi, să te opreşti?
- Acum cîţiva ani, în timpul ascensiunii pe Himalaya, am întîlnit pe munte doi alpinişti străini. Erau degeraţi. Cînd am ridicat ochii, se zărea vîrful. M-am gîndit cum ar fi fost să merg mai departe iar la întoarcere să trec pe lîngă ei, mai ales că aproape sigur i-aş fi găsit morţi, îngheţaţi. Cumva am reuşit să îi ajut şi apoi să fac şi ce aveam de făcut.
- Sînt reţete valabile pentru toţi sau trucuri personale pentru a continua?
- Performanţa, în sportul extrem, are o condiţie esenţială: inteligenţa administrării resurselor. De la ce cari cu tine, pînă la dozarea energiei în picioare, echilibrarea circulaţiei în corp. Mai departe, ţine de fiecare: cum eşti pregătit fizic, antrenat mental, cît de prieten ţi-e organismul.
Rugăciunea şi "Biserica Muntelui"
- Polul Sud nu există practic. E un punct gîndit de oameni. Te macină în expediţii şi astfel de idei?
- Pentru mine, Polul Sud e doar un pretext. Nu poţi să pleci, pur şi simplu, într-acolo. În astfel de expediţii trebuie să fii chemat! Lîngă ideea de demnitate, stă şi o datorie a spiritului. Acum 80 de ani, la Caransebeş se ridica primul monument din lume dedicat turismului. Exista "Clubul Turistic Bănăţean", cu o revistă proprie.
- Dacă ideea renunţării e firească, la fel trebuie să fie şi frica. Te rogi cînd ţi-e greu? Ajung mai uşor unde trebuie rugăciunile spuse la Poluri?
- Acolo, rugăciunea e deseori singurul ajutor. După ce am fost la Polul Nord, cred că în acele locuri, la extremităţi, şi în acele condiţii, Dumnezeu capătă contur. Sînt ajutat de Dumnezeu şi de "Biserica Muntelui", pe care o cred a fi cea mai curată.
"Demnitatea, datoria spiritului şi ceva inexplicabil, pe care doar oamenii muntelui îl înţeleg. Asta e combinaţia mea"
Atunci cînd matematica moare
- Ce cîştigi şi ce pierzi după astfel de aventuri?
- Preţuieşti simplitatea. În Antarctica, matematica moare. Pur şi simplu, nu există! În drum spre Polul Nord, am mers două zile prin viscol, apoi ne-am uitat curioşi la aparatura pe care o aveam la noi. Am amuţit: eram în acelaşi loc! Umblasem pe o calotă plutitoare, două zile. Aşa că ne-am oprit şi am aşteptat.
- Să plece gîndul renunţării?
- Da, dar şi să se lipească de un ţărm calota aceea uriaşă! (rîde) Atunci înţelegi: nu există timp, distanţă, trup, noapte. Tot ce a realizat omenirea de la începuturi rămîne în urmă, e fum. Existenţa ei prin realizări nu mai are valoare. Crize financiare? Guverne? Nimic, totul năruit. Şi începi în gînd să dai valoare lucrurilor.
"Folosesc visele în avantajul meu"
- Cît de des visezi în aceste expediţii?
- Deşi dormi doar cîteva ore, visezi incredibil de mult. Ţine şi de oxigenarea creierului, dar şi de ofensiva organismului, a cărnii, care vrea să te întoarcă din drum: visez mult de acasă, familia, locuri calde. Ca în mirajul lui Homer, sînt tras înapoi. Dar schimb însemnătatea viselor în avantajul meu. Ca să pot continua.
- Iar la întoarcere, după un Crăciun la Polul Sud?
- Povestesc la cald ce-am făcut la rece! O să colind mult prin şcoli, să spun copiilor. Abia atunci se termină expediţia, cînd scopul ei se împlineşte şi dai mai departe.
40.000 euro e costul expediţiei la Polul Sud pentru fiecare membru, partea lui Coco Galescu fiind suportată de Primăria Caransebeş şi sponsori
"Pentru depăşirea limitelor umane, natura momentului nu are importanţă. Nu contează că e criză sau nu. Îl voi aştepta pe Coco Galescu pe aeroportul din Timişoara, cu fanfara cîntînd imnul!"
Marcel Vela, primar Caransebeş
Din palmaresul lui Coco Galescu
1990 – 6 vîrfuri de peste 5.000 de metri cucerite în Caucaz
1993 – premieră mondială – atingerea vîrfului Kackar (3.937m) din Turcia
1996 – cucereşte vf. Dhaulagiri (8.168m) din Himalaya
1997 – prima echipă românească pe vf. McKinley (6.197m) din Alaska, împreună cu Constantin Lăcătuşu şi escaladarea vf. Mont Blanc
1998 – cucerirea vf. Aconcagua (6.962m) din Anzi
2003 – membru în prima expediţie integral românească pe Everest, ajunge la 8.000 de metri cu două coaste rupte
2007 – atingerea Polului Nord după 9 zile pe schiuri
- 10 premiere româneşti şi mondiale în alpinism şi expediţii
)
)
)
)
)
)
)
